RECORD: 20 de primari gorjeni, declaraţi incompatibili de ANI

20 din cei 70 de primari din Gorj au fost declaraţi ieri incompatibili de către Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI). Este vorba despre primarii din Ţicleni, Cruşeţ, Turburea, Hurezani, Dănciuleşti, Căpreni, Albeni, Jupâneşti, Ioneşti, Teleşti, Bustuchin, Stoina, Ciuperceni, Bâlteni, Scoarţa, Fărcăşeşti, Roşia de Amaradia, Logreşti, Licurici şi Săuleşti. Au mai fost declaraţi incompatibili fostul primar din Ţicleni, Ilie Ungureanu, dar şi viceprimarul din Bâlteni, Dumitru Oprea. Mai toţi se consideră neîndreptăţiţi şi spun că îşi vor căuta dreptatea în instanţă.

Cei mai mulţi dintre edilii care au fost declaraţi incompatibili de ANI sunt acuzaţi că au reprezentat sau reprezintă localitatea pe care o conduc în cadrul SC Salubris Gilort SRL. Este cazul primarilor de la Hurezani, Cruşeţ, Albeni, Bustuchin, Scoarţa, Roşia de Amaradia, Logreşti şi Licurici.

Primarul din Cruşeţ, social-democratul Viorel Drăguşin, mai este acuzat şi de faptul că a deţinut concomitent calitatea de primar şi de comerciant persoană fizică în cadrul Drăgușin T. Viorel P.F. Primarul din Scoarţa, Aurelian Cotârlău mai este acuzat şi de faptul că reprezintă comuna în SC Edilaqua Prest SRL, iar  Liviu Doru Drăgulescu, primarul democrat-liberal de la Licurici mai este acuzat şi de faptul că administrează societatea Ragdovet COM SRL.

Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, este învinuit că a reprezentat comuna în AGA la SC Bustedil Prest SRL. „Mă bucur că am reuşit să aduc bani europeni şi să fiu în acea echipă unde am reuşit să facem acel transfer la Cărbuneşti şi să uşurăm comunele de gunoaie pe la poduri şi pe la apele curgătoare. Ne vom conforma legii şi vedem ce se întâmplă în viitor. Aştept înştiinţarea oficială din partea ANI şi după acea voi decide dacă voi contesta sau nu decizia”, a spus Ion Ciocea, primarul din Bustuchin.   

Guşiţă: Suntem o ţară de tembeli

Incompatibil a fost declarat şi Petre Guşiţă, primarul din Jupâneşti, care ca şi Ion Ciocea  are câteva mandate la activ. Guşiţă este acuzat că timp de doi ani a deţinut atât calitatea de primar al comunei cât şi calitatea de reprezentant al comunei în AGA la SC Jupsal Salubris SRL. „E o aberaţie să spui că eu nu reprezint comuna. Îi întreb eu pe cei de la ANI, suntem o ţară de proşti? Păi cine e alesul local? E aberant, e strigător la cer. În 2001 societatea nu funcţiona, eu am fost doar împuternicit pentru Registrul Comerţului să parcurg demersurile de înregistrare. De asta zic că suntem o ţară de tembei. Da eu nu ştiu cine i-a pus pe ăştia, cine ştie ce pregătire juridică au. Din punctul meu de vedere este făcut totul politic. Noi suntem cei mai vechi pe care-i atacă şi cu un potenţial mare la electorat”, a spus primarul Guşiţă care a precizat că va ataca în instanţă decizia ANI.

Şi primarul din Săuleşti, Constantin Rucsanda Drăghici, a fost declarat incompatibil din cauza faptului că reprezintă comuna în AGA la aceeaşi societate.

Bârcă: E vina Prefecturii

Primarul din Turburea, Ion Bârcă, aruncă vina pe reprezentanţii Prefecturii Gorj pentru faptul că a fost declarat incompatibil de ANI. Conform comunicatului publicat ieri, edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14 februarie – 04 aprilie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcţia de primar al Comunei Turburea şi calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Şcolii Gimnaziale Turburea. Mai mult, la fel ca şi primarii de mai sus, din 2011 reprezintă comuna în AGA la Jupsal Salubris SRL. "M-au găsit, aşa zic ei, eu zic că nu sunt incompatibil. De ce instituţia prefectului atunci când acele proiecte de hotărâri date de către consiliul local pentru a reprezenta comuna, pentru a semna acel act constitutiv, nu ne-a spus că suntem în incompatibilitate? E vina Prefecturii, a celor care au fost atunci", a spus primarul din Turburea.

Acţionari la societăţile primăriei 

Primarii de la Ciuperceni şi Teleşti au fost declaraţi incompatibili pentru faptul că reprezintă comuna în AGA la SC CTC Desalubris SRL. „Ăştia sunt nebuni. Eu nu fac parte din consiliul de administraţie, nu fac parte din adunarea generală. Voi contesta decizia ANI în instanţă”, a spus primarul de la Ciuperceni, Dumitru Tăloi. Primarul din Teleşti mai este acuzat şi de faptul că a avut calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul BÎLDEA ROMULUS P.F.A. cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale Bâldea Florica.

Alţi incompatibili

Primarul comunei Fărcăşeşti, Dănuţ Spiridon Bălu, a fost găsit incompatibil dat fiind faptul că pe perioada în care a fost viceprimar dar şi primar a reprezentat localitatea înAGA a SC Gospolocafar SRL. Gheorghe Păsărin, primarul comunei Bâlteni şi adjunctul său viceprimarul Dumitru Oprea, pentru că au făcut parte din CA-ul Liceului Tehnologic Bîlteni. Emil Cătănoiu, primarul din Căpreni, Ioana Buşe- primăriţa de la Stoina şi Ion Andronescu, primarul din Dănciuleşti au fost declaraţi incompatibili pentru căau deţinut, simultan, funcţia de primar şi calitatea de reprezentant al comunei în AGA a Nicapsal Salubris SRL. Primăriţei de la Stoina i se mai reclamă faptul că vreme de mai bine de un an a avut şi calitatea de comerciant în cadrul BUŞE IOANA PFA.

Primarul din Ioneşti, Marian Tătaru, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al comunei şi calitatea de reprezentant al acesteia în AGA la Turcenisal SRL, iar Radu Constantin, primarul din Ţicleni pentru că, în perioada în care era viceprimar a avut şi calitatea de administrator la societatea Girt Construct SRL, iar în perioada 21 iunie – 26 octombrie 2012 a fost primar şi administrator. Nu este singura incompatibilitate reţinută în sarcina acestuia, acesta fiind până în luna mai a acestui an membru în AGA de la Aparegio, funcţie incompatibilă cu cea de primar. A mai fost declarat incompatibili şi fostul primar din Ţicleni Ilie Ungureanu PDL pentru că a fost în AGA la Salubris Gilort.

Ce spun reprezentanţii Prefecturii

Reprezentanţii instituţiei prefectului spun că nu au primit deocamdată niciun document oficial de la Agenţia Naţională de Integritate. „Nu avem cunoştinţă decât din informarea publică referitor la situaţia de incompatibilitate în care s-ar afla o serie de aleşi locali. În ceea ce priveşte instituţia prefectului, după momentul în care acest raport va ajunge pe căi oficiale la instituţie va trebui să fim atenţi şi să urmărim dacă cei nominalizaţi vor contesta în instanţă. În situaţia în care nu vor face acest lucru în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a raportului, avem obligaţia de a emite a ordinului de încetare a mandatului pentru cei vizaţi”, a spus subprefectul Virgil Drăguşin.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: