Regimul de aşteptare, înlocuit cu 600 de concedieri

Concediile de aşteptare ar putea fi înlocuite cu plăţi compensatorii şi câteva sute de mineri urmează să fie disponibilizaţi. Potrivit unor surse, actul iniţiat Ministerul Finanţe a fost deja aprobat. Este vorba despre ordonanţa 116. Mai mult, o anexă a acestei ordonanţe arată că la SNLO vor fi concediate 400 de persoane şi câte o sută la complexurile energetice.

Ordonanţa 116 reglementează acordarea plăţilor compensatorii. În baza acestui act normativ, salariaţii de la stat concediaţi prin disponibilizări colective ca urmare a restructurării activităţii beneficiază de un venit lunar de completare. Această ordonanţă a mai fost aplicată în Gorj. Persoanele care aveau o vechime în muncă de până la 15 ani primeau veniturile de completare timp de 20 de luni, 22 de luni pentru salariaţii cu o vechime între 15 si 25 de ani. Cei care au peste 25 de ani de muncă, aşa cum este cazul câteva sute de mineri de la SNLO vor primi plăţi compensatorii timp de 24 de luni.

Persoanele concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază de o sumă egală cu un salariu mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, indemnizaţie de şomaj şi venit lunar de completare.

Potrivit acestei ordonanţe, venitul lunar de completare prevăzut este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Militaru confirmă

Deputatul PDL, Severus Militaru, nu a fost uimit de ipoteza prezentată şi a spus că urma să se intereseze la Ministerul de Finanţe care este situaţia exactă. „Am auzit ceva. Ştiu că se pregăteşte din nou ordonanţa 116. O să sun şi eu la Ministerul de Finanţe să văd despre ce este vorba. Dar cred că este vorba despre ordonanţa 116 care prevedea plăţile compensatorii, venituri de completare de la 20 la 24 de luni“, a spus Militaru.

Întâlniri sindicate-administraţie

Secretarul general al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, Gheorghe Etăgan, a spus că nu ştie nimic despre acest act şi era optimist în ceea ce priveşte aprobarea ordonanţei privind concediul de aşteptare. Există însă şi o problemă. „Ştiu că Ministerul de Finanţe nu era de acord cu alineatul care se referea la scutirea de la plata impozitul, dar ultima discuţie a fost favorabilă“, a spus Etăgan.

Interesant este că în acest sfârşit de săptămână vor avea loc mai multe întâlniri la Rânca între politicieni, administraţie şi sindicate, fiind stabilită chiar şi şedinţa Colegiului Director al Federaţiei Naţionale Mine Energie. Cât despre subiectele abordate, „treburi de-ale noastre, interne“, spune secretarul general Gheorghe Etăgan.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: