Reguli noi pentru competiţiile sportive stabilite prin ordonanţe

Ministerul Sportului lucrează împreună cu Ministerul Sănătaţii, la planul pentru revenirea sportivilor la lucru. Un punct de reper ar fi data de 15 mai, a spus Ionuţ Stroe care spune că nu vor fi probleme deosebite pentru sporturile individuale să reia antrenamentele dar pentru sporturile de echipă se vor da anumite ordonanţe.

Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului,  a spus că, după 15 mai, ne putem aştepta ca sportivii să revină la lucru, mai ales în cazul sporturile individuale, cele care nu implică un contact direct şi nu necesită distanţare socială. Oficialul a spus că, la rândul său, îşi doreşte ca sportul românesc să-şi repornească motoarele după pauza forţată provocată de pandemia de COVID-19. Ionuţ Stroe a dezvăluit pentru Telekom Sport că, împreună cu Ministerul Sănătăţii, lucrează la un plan prin care sportul să revină, pas cu pas, la normal. "În România nu avem sportivi infectaţi. Măsurile luate de noi au funcţionat încă din prima zi, chiar dacă au fost văzute la vremea respectivă drastice sau au fost extrem de riguroase. Repornirea aceasta, relansarea sportului pe care şi eu mi-o doresc ca ministru al sportului, trebuie să o facem gradual, după nişte reguli clare şi bine definite. Sunt sporturi individuale care ar putea porni mai devreme, a căror antrenamente nu necesită contact direct sau distanţarea socială care este practic asigurată", a spus ministrul sportului care crede căi aplicate măsuri speciale pentru sportivi: „Tot ceea ce va defini aceste forme de pregătire sportivă, antrenamente şi ulterior, probabil peste o lună şi ceva, competiţiile, va fi foarte bine statuat prin ordonanţe şi normative care vor intra în vigoare. 15 mai îl puteţi lua ca şi reper pentru începerea ridicării anumitor restricţii care în momentul de faţă limitează posibilitatea sportivilor de a se pregăti. Sau a participa la competiţii".

Chiar dacă starea de urgenţă se va ridica, vor fi probabil date alte ordonanţe care să reglementeze atât  pregătirea sportivilor şi desfăşurarea competiţiilor în condiţiile speciale ale pandemiei de coronavirus.

Vizualizări: 405

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: