Remiză Pandurii-Chiajna! Gorjenii rămân în zona retrogradabilă!

Şi Pandurii Târgu Jiu, şi Concordia Chiajna rămân în zona retrogradabilă, meciul de ieri terminându-se cu un egal. Pandurii este echipa cu cele mai multe egaluri din campionat. Pandurii lui Grigoraş au 12 puncte, au mai rămas doar patru etape în acest tur şi sunt într-o zonă periculoasă. Următorul meci al pandurilor este pe 8 noiembrie, cu FC Braşov.

Punctul luat aseară pe Municipal ţine Pandurii tot în zona retrogradabilă. Jucătorii au avut câteva ocazii, dar nu au reuşit să treacă de portarul Matache. Căpitanul Paul Anton recunoaşte că echipa sa nu a jucat prea bine: „Nu am făcut o partidă prea bună. Am reuşit să egalăm pe final. Dacă aveam puţină şansă puteam să şi câştigăm“.

Scorul a fost deschis în minutul 67 de echipa lui Marius Şumudică, marcatorul fiind Serediuc. În minutul 75 Shamsin a egalat pentru Pandurii, după o centrare a lui Shalaj. În minutul 83, arbitrii au decis anularea unui gol al lui Mihai Roman, pentru ofsaid. Antrenorul Petre Grigoraş a fost supărat după meci. „Din păcate pentru noi e un eşec, pentru că nu am reuşit să câştigăm. Nu ştiu dacă meritam. Nu am avut prospeţimea pentru această partidă. Să spunem echitabil după aspectul jocului, dar pentru noi mai mult confuză şi uşor dramatică. Ne puneam speranţe în această partidă pentru că am pierdut multe puncte, unele nemeritat“, a spus Petre Grigoraş.

Pandurii Târgu Jiu a reuşit o singură victorie în ultimele şase meciuri din Campionatul Naţional Liga I, 4-0 cu Oţelul, interval în care a mai înregistrat două remize şi trei înfrângeri. Concordia a venit la Târgu Jiu după cinci meciuri consecutive fără înfrângere. „Nu a pierdut nici la Târgu Jiu. E al şaselea rezultat pozitiv pentru mine. Îmi felicit jucătorii. A fost un joc plăcut, un joc pe contre, Pandurii a avut o sumedenie de ocazie. Suntem în luptă directă cu Pandurii. Probabil vor ieşi de aici (n.red- din zona retrogradabilă) pentru că au jucat în Cupele europene, probabil e o perioadă trecătoare pentru ei “, a spus Marius Şumudică.

MECI

Pe stadion au venit 3.000 de suporteri, a anunţat site-ul oficial al clubului, Preşedintele CS Pandurii, Mihai Prunariu, a împărţit bilete la o şedinţă de partid, la sediul PSD. Conducerea clubului a indus în eroare suporterii anunţând meciul pentru sâmbătă (n.red- corect marţi), 4 noiembrie. Meciul a fost urmărit din loja oficială de prefectul Alin Văcaru, vicepreşedintele CJ Gorj Ciprian Florescu şi consilierul judeţean Alecu Drăgoi.

Pandurii: Gliwa - Unguruşan, Erico, Elton, Momcilovic - Anton, Nistor, C. Predescu - Buleică, M. Roman, Nicoară

Chiajna: Matache - Al. Stan, Alves, Bagaric, Bucurică - Lovin, Brlecic - Boldrin, Purece - Wellington, M. Dina

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: