Remorci cu gunoaie, aruncate pe câmp

Un localnic din Cătunele, judeţul Gorj, a surprins în fotografii momentul în care doi cetăţeni goleau gunoaiele dintr-o remorcă pe un câmp din satul Lupoaia. A sunat la 112, iar rezultatul a fost că nicio autoritate nu a intervenit, iar respectivii au mai adus două remorci cu gunoi.

Terenul pe care au fost aruncate gunoaiele este proprietate privată. Fiica proprietarilor se întreabă de ce nicio autoritate nu intervine. „Persoana care a făcut fotografiile a sunat la 112, iar rezultatul a fost că au mai adus două remorci. Ştiu cine este, au făcut curăţenie la o coloană auto şi au adus gunoaiele aici. Se şi vede numărul camionetei, este un număr de Bulgaria”, a spus aceasta.

Primarul din Cătunele, Florinel Ţuilă, a spus că va căuta soluţii pentru ridicarea gunoaielor. „Unii le aruncă şi noi trebuie să adunăm în urma lor. Probabil că o să le luăm, că nu avem ce face. Măsurile nu sunt de competenţa noastră, cei de la Mediu pot să îi amendeze”, a spus Ţuilă.

Legea interzice aruncarea de deşeuri la întâmplare, dar puţine sunt cazurile în care cineva este sancţionat pentru asta. (A.A.)

Galerie foto



Vizualizări: 1,070

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: