Reputat medic, trecut în neființă

Familia îndurerată anunță încetarea din viață, în seara zilei de 5 decembrie 2020, după mai bine de o lună de suferință, a celei ce a fost fiică, soră, soție și mamă, un medic dedicat pacienților și profesiei pe care și-a ales-o, doctor Carmen Ceaca Mocan, șefa secției de neurologie a Spitalului Municipal Dej.

Născută Carmen Irod, la TgJiu, pe 25 iulie 1970, fiica regretatului profesor de istorie Vasile Irod, a absolvit în 1988 Liceul Tudor Vladimirescu ca șefă de promoție, apoi Facultatea de medicină Babeș Bolyai din Cluj Napoca, în 1995.
A fost medic primar neurolog, șefa secției neurologie a Spitalului Municipal Dej, unde lucra din anul 2001, în acești aproape 20 de ani tratând și ajutând peste 10.000 de pacienți. Colegii și pacienții deopotrivă îi vor simți lipsa, fiind adânc întristați de moartea doctorului Carmen Ceaca Mocan, care a pierdut lupta cu virusul SARS Cov-2, în ciuda eforturilor colegilor săi de a o salva.

Carmen Ceaca Mocan își întemeiase o familie și se stabilise de mulți ani în județul Cluj, dar cei rămași la TgJiu, mama - Cornelia Irod, sora - Mihaela Runceanu și ceilalți membri ai familiei, mulțumesc tuturor celor care au cunoscut-o, foști colegi, vecini și prieteni, care au trimis mesaje de condoleanțe și susținere, în aceste momente dificile.

Colectivul Colegiului Național "Ecaterina Teodoroiu" își îndreaptă gândurile încărcate de compasiune către dna director adjunct Mihaela Runceanu, încercată, pentru a doua oară, de o durere nemărginită.

La doar două săptămâni după decesul tatălui, ieri a pierdut lupta cu viața sora dumneaei, Carmen Ceaca Mocan. Reputat medic neurolg, șef de secție la spitalul din Dej, un profesionist desăvârșit, dar și un Om de o deosebită noblețe sufletească, dna dr. Carmen Ceaca Mocan lasă doliu și tristețe nețărmurită în sufletele celor care au cunoscut-o.

Dumnezeu să o aibă de-a dreapta Sa! Sincere condoleanțe familiei!

Vizualizări: 7,013

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: