Restricţii la împrumuturi pentru pensionarii gorjeni

Pensionarii gorjeni nu se vor mai putea împrumuta de la Casa de Ajutor Reciproc în luna decembrie. Până la finalul acestei luni, 500 de persoane vor primi bani pentru că apoi vor trebui să aştepte până în ianuarie.

Chiar dacă perioada în care ne aflăm este una care implică multe cheltuieli pentru pensionari, atât din cauza facturilor la întreţinere, cât şi pentru că sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, aceştia nu mai pot împrumuta luna viitoare sume mai consistente de la CARP Gorj. Iulia Cioplea spune că vor fi luate în calcul doar solicitările persoanelor care au împlinit 3 ani vechime, care se confruntă cu situaţii mai delicate sau care cer sume mai mici de 700 lei: „Ca de obicei, la sfârşitul anului, ne limităm în ceea ce priveşte acordarea împrumuturilor. Cei care doresc să împrumute sume mai mari, trebuie să ştie că nu pot primi mai mult de 700 lei. În prezent, mai avem de onorat cam 500 de cereri şi o să facem acest lucru până la sfârşitul lunii noiembrie. O să putem acorda sume mai importante de-abia din ianuarie 2010”. Aproximativ 5000 de vârstnici gorjeni au trecut de la începutul anului pragul CARP ca să ceară un sprijin cât de mic pentru  a face faţă crizei economice care s-a resimţit din plin şi în buzunarele lor. Sumele acordate depăşesc valoarea de 77 miliarde lei vechi, pentru că oamenii se împrumută pentru cele mai diverse lucruri, de la nevoi personale, până la medicamente şi intervenţii chirurgicale.

Bani pentru intervenţii chirurgicale

Iulia Cioplea precizează că în topul solicitărilor sunt cheltuielile ocazionate de unele intervenţii chirurgicale destul de costisitoare: „Din păcate, sunt foarte mulţi suferinzi care pe lângă medicamentele necesare pentru a supravieţui de pe o zi pe alta, au nevoie şi de operaţii, fie pentru ei, fie pentru cei apropiaţi. Aceste cazuri sunt prioritare, dar ne confruntăm şi cu destui rău-platnici, pentru că numărul acestora a crescut considerabil pe fondul crizei. Însă şi noi am înăsprit condiţiile de acordare a împrumuturilor, pentru că astfel ne-am fi confruntat cu o avalanşă de cereri şi nu aveam cum să le  răspundem pozitiv la toate. Cu chiu, cu vai am reuşit să onorăm toate cererile în termen de o lună de la solicitare, însă în alte judeţe, au existat şi cazuri când banii au fost acordaţi de-abia peste 4-5 luni”. Valoarea maximă pe care o poate solicita un pensionar la instituţia gorjeană poate depăşi pragul de 60 milioane lei vechi, pentru cei care au o vechime considerabilă ca membri ai CARP Gorj.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: