Reținuți pentru favorizarea făptuitorului

Doi tineri, de 18 și 22 de ani, au fost reținuți joi, 18 octombrie, fiind bănuiți de săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.  Cei doi, în data de 10 octombrie, cu ocazia audierii în calitate de persoane vătămate, într-un alt dosar penal, instrumentat de Judecătoria Târgu Jiu, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, au declarat aspecte ce sunt în neconcordanţă evidentă cu aspectele declarate în faza urmăririi penale, cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei, având drept scop favorizarea inculpatului, în sensul de a evita tragerea la răspundere penală a acestuia pentru două infracţiuni de tâlhărie, care fac obiectul judecăţii. Cei în cauză, la data de 23 aprilie a.c., au sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în timp ce se deplasau pe ruta  Ţicleni –Târgu Jiu, într-un autoturism tip taxi, ar fi fost agresaţi fizic şi, sub ameninţarea cu acte de violenţă, au fost deposedaţi de telefoanele mobile de către un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Motru. Acesta, la data respectivă, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și tâlhărie calificată, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă, propunere respinsă prin ordonanță, fiind dispusă față de acesta măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.

Vizualizări: 2,513

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: