Revine Ișfan la ISJ Gorj? Ce spun Mrejeru și Weber

Ion Ișfan, fostul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj, ar putea reveni la șefia instituției, dar ca adjunct. În timp ce Ișfan spune că aceasta a fost înțelegerea cu ministrul Educației, actuala șefă a ISJ Gorj, Marcela Mrejeru, spune că acest lucru nu se va întâmpla, pentru că nu a fost întrebată.

Ion Ișfan nu mai conduce ISJ Gorj din data de 26 martie când, prin ordin de ministru, frâiele inspectoratului au fost preluate de Marcela Mrejeru, profesor de istorie la un liceu de vază din Târgu Jiu și vicepreședinte al PSD Gorj.

După plecarea de la Inspectoratul Școlar, Ion Ișfan, care a fost nevoit să revină ca profesor la Liceul Roșia Jiu din Fărcășești, spunea că mandatul său de inspector general, obținut prin concurs, trebuia să se încheie abia în data de 7 aprilie. Pentru că a fost lăsat fără funcție de conducere la ISJ Gorj, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, i-ar fi promis acestuia un post de conducere în minister. Pentru a face asta mai ușor, mai întâi urma să fie numit adjunct la ISJ Gorj, pe locul ocupat temporar de Daniel Mocioi.

Cel puțin asta susține Ișfan. ”Au fost discuții, înainte de a mă da jos. Doamna (n.red. ministrul Educației) mi-a promis că mă ia la minister. A zis că mă pune adjunct la Gorj până când se aprobă organigrama la minister. Până acum, n-am primit nimic în sensul acesta”, a declarat Ion Ișfan.

Noul inspector general al ISJ Gorj spune că această numire nu are cum să se întâmple. A explicat și de ce. ”Nu știu nimic. Ar trebui să mă întrebe. Nu m-a întrebat nimeni, deci n-o să vină”, a comentat Marcela Mrejeru.

Daniel Mocioi este inspector general adjunct tot în baza unui ordin de numire dat de ministrul Educației.

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a comentat subiectul într-o conferință de presă. „Nu comentez anumite zvonuri apărute în presă. Cu toată fermitatea vă spun că, indiferent ce își dorește cineva, cândva, nu poate trece peste decizia pe care o ia organizația“, a spus Weber. „Nu am discutat cu domnul Dragnea pe subiectul Ișfan. Că vom discuta, este altceva“, a mai spus deputatul.

Vizualizări: 4,807

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: