Rezultatul discuţiilor dintre CEO şi FMI

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au cerut, vineri, Complexului Energetic Oltenia un plan de închidere a unităţilor de producţie a electricităţii nerentabile, a declarat directorul general al companiei, Laurenţiu Ciurel, pentru Ziarul Bursa. CE Oltenia a propus în schimb tăierea costurilor cu munca vie. Situaţia economică a societăţii este dezastruoasă, iar actuala conducere vrea să reorganizeze CE Oltenia şi să rămână, bineînţeles, în fruntea producătorului de energie, considerând că problemele din piaţa de energie sunt cele care au dus firma în pragul insolvenţei. CEO trebuie să prezinte într-o săptămână variante de închidere a unor unităţi. În presă au apărut deja informaţii privind variantele de lucru: fie închid un grup de la Turceni, două de la Craiova şi Işalniţa şi două de la Brăila, plus carierele de unde se aduce cărbune, fie închid un grup de la Turceni, cariera Peşteana, termocentralele Craiova şi Işalniţa, plus carierele din zona Motru.

Un număr de 5000 de mineri vor ieşi în stradă, joi, 5 februarie, protestând faţă de măsurile de austeritate impuse de actuala conducere. 

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: