Ridicolul ucide. Clasa politică!

Parlamentarii României îşi bat zi de zi joc de oamenii care i-au ales, fără nicio jenă. De fapt, nu chiar zi de zi, că în sesiunea asta, de exemplu, încep serviciul luni după-amiază şi îl termină marţi după prânz. Apoi sunt „în teritoriu”. În puţinul timp pe care îl petrec în parlament, aleşii noştri îşi fac timp să şi boicoteze activitatea.
Mult aşteptatele modificări aduse legii energiei ar fi putut să treacă marţi, 11 octombrie, prin votul final. Nu a fost să fie. Pesediştii zic că liberalii au plecat din sală şi nu a fost cvorum, peneliştii spun că cei de la PSD şi ALDE au lipsit. Mă, nu aţi fost în aceeaşi sală? Pe scurt, situaţia a stat cam aşa. Liberalii au ieşit din sală pe la ora 15.00, să boicoteze votul pe moţiunea pe Justiţie. Pentru că nu a fost cvorum, şedinţa a fost închisă şi toată lumea a plecat acasă. Au rămas nevotate nu doar modificările la legea energiei, ci şi legea dării în plată şi legea privind acordarea unei zile libere de 1 iunie, pentru salariaţii care au copii. Legi aşteptate de diferite segmente sociale, astfel că nemulţumirea a fost pe măsură. Zeci de lideri sindicali din CE Oltenia, atât de la Federaţia Naţională Mine Energie, cât şi de la Federaţia Univers, au văzut cu ochii lor bătaia de joc a parlamentarilor. Cei de la Gorj au fost în sală, indiferent de culoarea politică, până la închiderea şedinţei. După vreo jumătate de oră s-au trezit şi liberalii să revină în sală, pe motiv că în program votul final era trecut pentru ora 15.30. Vorba vine s-au întors în sală. Doar deputatul Andreea Paul şi încă vreo doi ipocriţi, care au vrut să spună că PNL a fost în sală, cei de la PSD au lipsit.
În realitate, nici unii, nici alţii, nu au avut curajul să îşi asume votul. Nici cel pe Legea energiei, unde este un puternic lobby subteran din partea celor care câştigă nemeritat din actuala organizare a pieţei, nici votul pe legea dării în plată, unde există un puternic lobby din mediul bancar. Aşa că liberalii şi pesediştii s-au înţeles să joace o scenetă de prost gust, că mai e puţin şi intră în campanie, adică în vacanţă, iar votul o să îl promită pentru mandatul următor. Ce nu înţeleg ei, aleşii, este că ne-am cam săturat.

Vizualizări: 366

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: