Într-o imagine simbolică pentru învățământul românesc (ca să nu zic că pentru România în general), primarul din Voluntari, Florin Pandele, a fost fotografiat stând cu picioarele pe o catedră, în curtea școlii din localitate, și vorbind mândru, în microfon, mulțimii prezente. Ulterior, au apărut și alte poze cu soțul primăriței Capitalei cuvântând cocoțat pe diverse suporturi neconvenționale, în alte ocazii: o dată pe un scăunel, altă dată pe o scară ținută cu simț de răspundere de doi agarici. Întrebat ce Dumnezeu a căutat CU PICIOARELE PE CATEDRĂ (preoții și trepădușii erau undeva la poalele lui, de altfel, pe lângă gard), Pandele a și explicat pentru Hotnews fix așa: ”Erau 2000 de copii și părinți și nu mă vedea lumea. M-am gândit să vorbesc de la etajul 1 (n.r. - ?!?!), dar am zis că nu dă bine. Așa mi-a dat prin cap. Nu e prima dată când, vorbindu-le oamenilor, caut soluții să mă AUDĂ lumea.” Păi, bre, nea Pandele, hotărăște-te: căutai soluții să te vadă lumea sau doar să te audă? Că de auzit nu era o problemă, pentru aia folosește microfonul ăla pe care-l aveai în dreptul nănăului, respectiv boxele alea imense puse lângă bieții spectatori.

Chiar așa: cu ce au greșit bieții părinți și copii, de trebuie să asculte an de an demagogiile nesimțiților ăstora? Și ce le-or zice, tupeiștii? Am vrut de câteva ori să caut un filmuleț sau un text cu un discurs de ăsta de politician la deschiderea anului școlar, dar n-am avut curajul necesar. Cred că mi-aș pierde mințile ascultând. Nu de alta, dar nu cred că explică nici unul cât de e de rău și cât sunt ei de incompetenți. Nu cred că spun cum cad WC-urile din curte peste copii în juma de țară. Nu cred că zic c-avem o programă neschimbată din ’91, depășită (despre asta vorbeam ieri, poate v-amintiți) și ineficientă, din cauza cărora producem grămezi de cretini, generații întregi. Nu cred că vine vorba de raportul tot mai disproporționat dintre puținătea manualelor și tot mai numeroasele cruci de pe pereți, că deh, doar Dumnezeu ne mai poate ajuta, la acest nivel.

Nu le-o fi rușine? Întrebare retorică. După câte se vede, nu. Deloc. Pentru anul viitor, poate reușim, între timp, să ne împăcăm cu toate astea. De fapt, am reușit deja. Că, dacă nu eram împăcați, făceam naibii o revoluție. Sau măcar ieșeam la vot. Cum nu s-au întâmplat nici una nici cealaltă, deduc că suntem resemnați cu starea în care se găsește învățământul. Dar măcar să tacă. Cerem prea mult, domnilor politicieni, dacă vă cerem, cu tot respectul pe care-l meritați, să tăceți dracului din gură și să ne lăsați în durerea noastră?