Romanescu a votat pentru finanțarea clubului Pandurii - document

Primarul Marcel Romanescu a votat în 2016 pentru finanțarea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, după cum rezultă din procesul verbal al ședinței de atunci a Consiliului Local. Romanescu era atunci consilier local, dar acum, ca primar, spune că se va îndrepta împotriva celor care se fac vinovați, în cazul în care clubul va reuși să execute Primăria Târgu Jiu.

Pandurii a câștigat definitiv, la Înalta Curte, procesul cu asociații care și-au asumat în perioada 2014 – 2016 finanțarea clubului, dar nu au făcut-o. Consiliul Local Târgu Jiu este obligat la plata unei sume de 2,7 milioane de lei către club, dar primarul invocă faptul că primăria nu este echivalentă cu CL, acesta din urmă neavând oricum buget sau cont în bancă.

Este doar o tragere de timp, pentru că până la urmă banii trebuie dați. Important este că în septembrie 2016 Romanescu a votat conținutul cadru al contractului de finanțare și cuantumul cotizației pentru Pandurii, primarul de atunci, Florin Cârciumaru, fiind împuternicit să facă demersurile mai departe.

Dacă Romanescu va dori să recupereze banii de la cei care au votat alocarea de fonduri, va trebui să se dea singur în judecată. (R.S.)

Galerie foto



Vizualizări: 3,230

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: