Romanescu vrea ca operele lui Brâncuşi să poată fi atinse

Primarul Marcel Romanescu vrea să abroge hotărârea de Consiliu Local, adoptată anul trecut, prin care vizitatorilor li se interzice să atingă operele lui Constantin Brâncuşi. Cu toate acestea, dacă va trece propunerea edilului şef, va fi interzis accesul, în apropierea operelor urbane, cu animale de companie sau biciclete.

Proiectul de hotărâre este semnat de primarul Marcel Romanescu şi va fi dezbătut în cadrul şedinţei de Consiliu Local de luni. În textul proiectului se specifică faptul că operele lui Brâncuşi vor putea fi atinse de turiştii care ajung în cele două parcuri ce găzduiesc Ansamblul Calea Eroilor. Astfel, edilul propune să fie anulată hotărârea din iulie, anul trecut, când s-a decis interzicerea contactului fizic cu operele. „Dacă autorul lor ar fi dorit să nu fie atinse şi să nu se apropie nimeni de ele, ar fi dispus măsuri de îngrădire şi restricţionare a accesului către ele”, se arată în expunerea de motive a primarului.

În cazul în care proiectul lui Romanescu va trece, va rămâne interzis, în continuare, accesul cu biciclete, snowboarduri sau cu animalele de companie în apropierea operelor lui Brâncuşi. Va fi păstrată, totuşi, ideea cordonului pe care îl va pune poliţistul local dacă în parcuri va ajunge un grup mai mare de turişti. Amenzile pentru cei care vor vandaliza operele rămân aceleaşi. Cu până la 2.500 de lei vor fi sancţionaţi cei care vor deteriora capodoperele de la Târgu Jiu. De asemenea, se vor alege şi cu dosar penal.

Vizualizări: 361

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: