Ruşeţ anunţă negocieri pentru noul CCM din 19 decembrie

Liderii sindicali din Federaţia „Univers” spun că negocierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) al salariaţilor din CE Oltenia va trebui să aibă loc până la mijlocul lunii decembrie. Aceştia susţin că vor milita pentru păstrarea locurilor de muncă şi că nu vor merge la masa negocierilor cu ideea de a accepta reduceri salariale. Până atunci, sindicaliştii lui Ruşeţ vor să se grupeze într-un sindicat care să fie majoritar în CE Oltenia.

În opinia lui Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedinte al Federaţiei „Univers”, noul CCM va trebui negociat până în luna decembrie a acestui an. Acesta vorbeşte de două ipoteze, una ar fi ca drepturile celor 19.000 de salariaţi să fie negociate tot de federaţiile care s-au aflat la masa negocierilor în urmă cu doi ani sau de sindicatul majoritar care se vrea a fi înfiinţat la nivel de companie. „Teoretic trebuie să înceapă pe 19 decembrie (n.red. negocierea noului CCM), cel mai târziu. Eu estimez că trebuie să ne pregătim şi, în funcţie de modalitatea de organizare a sindicatelor, se va adopta şi strategia de negociere. Va fi o situaţie în care discutăm despre sindicate care nu au reprezentativitate şi atunci va trebui o înţelegere şi o discuţie cu federaţiile existente în momentul de faţă cu reprezentativitate la nivel de sector şi care mai au membri în Complexul Energetic Oltenia, este prima situaţie. Una va fi situaţia în care vom avea un sindicat majoritar şi reprezentativ până în data de 19 decembrie şi atunci lucrurile se vor purta pe un alt palier”, a declarat Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedintele Federaţiei „Univers”.

Ion Ruşeţ spune că nu vor merge la masa negocierilor în ideea de a accepta reduceri salariale. „Nu cred şi nu cred că este posibil să avem o asemenea abordare. Nu cred că echipa de negociatori va avea asemenea abordare”, a precizat Ion Ruşeţ.  

Căldăruşe: Prioritare rămân locurile de muncă

Liderii din „Univers” spun că vor susţine ca şi în anul viitor să fie evitate concedierile colective. „La ora actuală nu există un program de restructurare, sper ca şi în viitor să nu fie restructurări la nivel de CE Oltenia. Considerăm că prioritatea numărul 1 este păstrarea locurilor de muncă şi nimic altceva. Prioritare rămân locurile de muncă, iar după aceea vrem să satisfacem cât mai mult din doleanţele membrilor noşti de sindicat. Asigurări certe nu există, dar asta este treaba noastră de a susţine în continuare să nu se facă disponibilizări în cadrul Complexului Energetic Oltenia”, a spus Gabriel Căldăruşe, vicepreşedinte în cadrul Federaţiei „Univers”.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: