S-au înregistrat primele cazuri de lipotimii

Medicii gorjeni au avut de-a face cu primele cazuri de lipotimie. Cei mai afectaţi sunt vârstnicii ale căror afecţiuni se decompensează în această perioadă. Medicii le recomandă gorjenilor să evite plimbările prin soare şi să-şi ia toate măsurile pentru a nu ajunge la spital din cauza căldurii.

La Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj au început să apară primele apeluri din partea gorjenilor care au nevoie de salvare din cauza căldurii. De vină este presiune atmosferică care variază, dar şi temperaturile ridicate. „Am înregistrat primele cazuri de lipotimii din acest sezon. Primele victime ale variaţiei presiunii atmosferice şi ale căldurii sunt în speciale bătrânii şi bolnavii cronici ale căror afecţiunii se agravează în această perioadă”, spune medicul Claudia Popescu de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj.

Medicii le recomandă gorjenilor să evite deplasările în plină zi, să consume lichide şi să urmeze sfaturile specialiştilor. „Populaţia trebuie să evite deplasările prin soare în intervalul 11.00-18.00 mai ales că radiaţiile au un grad crescut, să poarte haine de protecţie, ochelari de soare prescrişi de medic, să se hidrateze, să mănânce multe legume şi fructe. Copiii şi bătrânii trebuie feriţi de căldură pentru că sunt mai vulnerabili”, spune Elena Piţian, purtător de cuvânt DSP Gorj. Medicii se aşteaptă ca în perioada următoare numărul lipotimiilor să crească.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: