S-au întors la claca de duminică

Eveniment inedit organizat în satul Brădiceni, din Peștișani. Zeci de localnici, îmbrăcați în haine populare, s-au adunat la Căminul Cultural și au refăcut atmosfera de clacă de altădată. Acum însă au vrut să arate că își doresc ca tradițiile și valorile populare să fie păstrate și transmise tinerelor generații.

Bunicile satului s-au strâns să le arate și tinerelor cum se coase o cămașă tradițională, cum se țese la război, cum se toarce ori cum se croșetează.

Cu migală, atenție și multă răbdare, femeile au dezvăluit secretele meșteșugurilor ce riscă să fie uitate. "Trebuie neapărat învăţate. Tradiţia asta trebuie menţinută. Nu se poate. Dacă pierdem tradiţia, pierdem tot traiul, toată viaţa. Eu am două nepoate și le învăț, le îmbrac în haine populare, să ducă ele mai departe tradiția", a mărturisit Maria Stoichin, una dintre localnicele care au participat la eveniment.

"Am adus o mică parte din locuitorii comunei Peştişani, care au venit cu mare drag, îmbrăcaţi în costum popular. Vrem să vă arătăm că avem mai mult decât Brâncuşi", a spus Isabela Coară, reprezentant al Primăriei Peștișani.

Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului "Memoria, instrument esențial", care a mai "poposit" și în alte zone din Oltenia, Bucovina, Maramureș sau munții Apuseni.

Galerie foto




Vizualizări: 1,826

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: