Săcelu, de astăzi deschisă. Planurile primarului

Stațiunea Săcelu s-a deschis de sâmbătă, 4 iunie. Tariful de intrare este de 25 de lei, iar un șezlong costă 10 lei. Copiii sub 7 ani nu plătesc nimic. În prezent, baza de tratament este administrată de Complexul Energetic Oltenia, care a făcut în acest an doar lucrări de întreținere a acesteia.


Autoritățile din comuna gorjeană Săcelu au planuri mari. Intenționează să preia bazele de tratament din localitate, administrate acum de Complexul Energetic Oltenia. Astfel, susține edilul, ar putea fi atrase fonduri europene și stațiunea balneoclimaterică s-ar putea moderniza. Automat, ar deveni atractivă pentru turiști din toată țara. 


Pentru asta mai trebuie rezolvată problema legată de procedura prin care poate prelua acest activ de la CEO. Pe fluxul legislativ este o lege care, odată aprobată, va permite ca societățile cu capital de stat să poată preda diverse terenuri sau clădiri care nu le sunt de folos. 

Planul său este ca stațiunea balneoclimaterică să fie administrată de o societate ce aparține primăriei. Astfel, ar putea atrage fonduri pentru modernizare. "În momentul de față, există o societate în cadrul Primăriei. Sunt mai multe variante. Prima este să preia această societate baza de tratament ca să putem accesa fonduri și să o modernizăm. Voi lua masuri după terminarea sezonului. Chiar dacă bugetul este foarte mic, ne dorim să modernizăm centrul stațiunii", a mai precizat Dumitrelea. 

"Este dorința mea încă de când am devenit primar”,a  spus primarul din Săcelu, Gheorghe Dumitrelea.

Vizualizări: 5,786

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: