Salariaţii complexurilor energetice vor lua prime de Paşti

Angajaţii complexurilor energetice Rovinari şi Turceni vor beneficia şi anul acesta de prime de Paşti aşa cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă. Dacă la Complexul Energetic Turceni, sumele au fost deja stabilite, la Rovinari, potrivit directorului Tiberiu Trotea, încă se mai negociază cu sindicatele cuantumul primelor. În ceea ce priveşte Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), angajaţii acesteia vor beneficia de tichete cadou.

Vacanţa de Paşti le va aduce angajaţilor din minerit şi energie un venit în plus pentru că reprezentanţii SNLO cât şi cei ai Complexurilor Energetice au anunţat că vor da şi anul acesta prime. Surse din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia spun că se vor acorda tichete cadou în valoare de 600 de lei şi nu sume de bani ca în cazul celorlalte complexuri. Cu aproape trei săptămâni înainte de Paşti, la Complexul Energetic Rovinari, administraţia şi sindicatele sunt încă în negocieri, directorul Tiberiu Trotea refuzând să facă publică suma pe care o vor primi angajaţii. Informaţia ne-a fost refuzată şi de purtătorul de cuvânt al unităţii, Diana Milea, care nu a precizat decât că „potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă, salariaţii Complexului Energetic Rovinari vor beneficia de primă de Paşti. În acest sens va avea loc o întâlnire între administraţie şi sindicate şi în funcţie de situaţia economico-financiară a unităţii se va stabili şi cuantumul primei”.

Angajaţii Complexului Energetic Turceni sunt puţin mai norocoşi şi asta pentru că vor beneficia de prime în valoare brută de 625 de lei, valoare egală pentru toţi salariaţii. „Anul acesta salariaţii Complexului Energetic Turceni vor beneficia de prime în valoare de 625 lei brut, valoare egală pentru toţi salariaţii conform contractului colectiv de muncă”, a declarat Elena Zamfir, purtătorul de cuvânt al Complexului Energetic Turceni. Tot la Complexul Energetic Turceni, pentru anul 2011 s-a prevăzut o sumă de 7,8 milioane lei pentru tichetele de masă acordate salariaţilor. Valoarea a crescut puţin pentru că şi valoarea tichetelor s-a majorat începând cu luna martie la nouă lei tichetul. 

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: