Şantaj în familia preşedintelui Băsescu

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, este implicat într-un nou scandal. Acesta a depus plângere la DNA, potrivit căreia ar fi şantajat de familia lui Bercea Mondialul, care i-ar cere suma de 285.000 de euro. Aseară a fost organizat un flagrant, în urma căruia a fost reţinut Marius Constantin, ginerele cunoscutului interlop, care este şi finul lui Mircea Băsescu. În cauză mai sunt urmărite penal două persoane, Izaura Anghel - fiica celui numit Bercea Mondialul şi un minor.

Izaura Anghel a povestit că i-a dat lui Mircea Băsescu 600.000 de euro pentru ca tatăl ei să scape de puşcărie, dar fratele preşedintelui i-a cerut să completeze până la un milion de euro. Izaura susţine că nu a mai avut bani, iar când a văzut condamnarea de 10 ani primită de tatăl său, a mers la Mircea Băsescu să-i ceară banii înapoi. Acesta i-ar fi dat înapoi 315 mii euro, iar tranşa de 10.000 de euro pentru care s-a făcut flagrantul făcea parte din diferenţa de returnat.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: