Şase suspecţi de furt, reţinuţi de poliţişti

În ultimele 24 de ore, urmare a investigaţiilor derulate, poliţiştii gorjeni au identificat suspecţii în 8 cazuri privind sesizări de furt din locuinţe, furt de componente auto, respectiv furt din societate comercială. Este vorba despre 6 tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 22 ani. Poliţiştii au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore, a 4 dintre ei, urmând ca astăzi, 13 iulie a.c., să îi prezinte cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, unităţilor de parchet competente.

Luni, 12 iulie a.c., cu ocazia investigaţiilor derulate în cauzele privind furturile din locuinţe, comise în perioada aprilie-mai 2010, în dauna a trei părţi vătămate din comuna Ţînţăreni, satul Arpadia, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tg-Cărbuneşti şi Postului de Poliţie Ţînţăreni au stabilit că suspecţi de comiterea faptelor sunt A. Marian, de 22 ani, A. Daniel, de 21 ani şi P.C. Aurel, de 21 ani, toţi din comuna Ţînţăreni, judeţul Gorj.

Din cercetările efectuate în aceste cauze s-a stabilit că suspecţii au pătruns în locuinţele părţilor vătămate, prin efracţie, iar de aici au sustras trei cazane din cupru, pe care le-au valorificat ulterior la un centru de colectare a fierului vechi de pe raza oraşului Filiaşi, judeţul Dolj.

Poliţiştii au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, a celor trei suspecţi şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj, urmând ca astăzi, 13.07.2010, să îi prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

La aceeaşi dată, orele 10:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Mătăsari au fost sesizaţi de către doi cetăţeni din localitate, cu privire la faptul că, în noaptea de 11/12.07.2010, persoane necunoscute le-au sustras capacele ornamentale de la roţile autoturismelor proprietate personală.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii din Mătăsari au stabilit că suspecţi de comiterea furturilor sunt V.D. Mihai, de 18 ani, din comuna Mătăsari şi N.F.C., de 13 ani, din comuna Văgiuleşti, judeţul Gorj.

Extinzând cercetările, poliţiştii au mai constatat faptul că, în aceiaşi noapte, suspecţii au sustras capacele ornamentale de la alte două autoturisme, parcate pe raza localităţii. De asemenea, din cercetări a reieşit faptul că, în cursul lunii noiembrie 2009, suspectul V.D. Mihai, împreună cu minorul T.I., de 17 ani, din comuna Mătăsari, au pătruns prin efracţie în incinta unui magazin din satul Runcurel, iar de aici au sustras mai multe bunuri în valoare de 1.000 lei, administratorul societăţii nesesizând acest aspect.

Componentele sustrase de pe autovehicule au fost recuperate de poliţişti şi restituite părţilor vătămate.

Poliţiştii au dispus faţă de suspectul V.D. Mihai, măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi, 13.07.2010, să îl prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

În toate aceste cazuri, poliţiştii continuă cercetările în vederea recuperării integrale a prejudiciului şi documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Biroul de presa IPJ Gorj

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: