Scandal între beţivi, soldat cu o victimă şi şase reţineri

La data de 06.03.2013, orele 00:20, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de o persoană în vârstă de 44 ani, din comuna Hurezani, judeţul Gorj, cu privire la faptul că concubinul său împreună cu cei doi fii ai săi  au fost loviţi de mai mulţi tineri.

Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că cei trei bărbaţi, V.D., de 43 ani, C.I., de 21 ani şi V.D., de 23 ani, din comuna Hurezani, judeţul Gorj, au fost loviţi, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, în zona feţei şi a corpului de către P.I., de 25 ani, V.I., de 25 ani, T.M., de 23 ani, toţi din comuna Hurezani şi U.C., de 32 ani, din comuna Licurici.

Conflictul a avut lor în faţa unui local de alimentaţie publică din Hurezani. În timpul altercaţiei V.D., de 43 ani, a suferit leziuni corporale, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În cursul zilei de miercuri, 6 martie a.c. au fost continuate cercetările faţă de celelalte şase persoane implicate în conflict, fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare.   

Urmare a probatoriului administrat toate cele şase persoane au fost reţinute pe bază de ordonanţă de reţinere şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Gorj, urmând ca în cursul zilei de 07.03.2013 să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: