„Ucenic Chef”, concurs cu emoţii pentru tinerii bucătari

Lacrimi de bucurie sau de supărare, de la caz la caz, ieri după-amiază la un concurs organizat între elevi de la Colegiul Comercial Virgil Madgearu, ce se pregătesc să devină bucătari profesionişti după ce termină studiile.

Competiţia, denumită „Ucenic Chef”, după modelul „Master Chef” sau „Top Chef”, difuzate de televiziunile centrale, a prins la elevii care vor să devină şefi în bucătăriile restaurantelor din oraş, dacă nu şi din alte locuri mai importante de pe planetă. După ce au trecut de o probă teoretică, pe care 10 au picat-o pentru că nu ştiau nici măcar noţiuni elementare despre gătit, cei 16 concurenţi au fost împărţiţi în două echipe, fiecare membru trebuind să gătească un fel anume. Totul a fost făcut sub supravegherea a doi bucătari şefi de la restaurantul de pe Insuliţă, locaţie în care, peste o lună şi ceva va avea loc şi finala acestui concurs.

Opt dintre ucenici au primit la sfârşitul concursului mult aşteptatele şorţuri inscripţionate cu „Ucenic Chef”, lacrimile de bucurie ale acestora uimindu-i până şi pe dascălii de la liceu, care nu se aşteptau să vadă atâta implicare din partea elevilor. Interesul lor pentru concursul respectiv este cu atât mai mare cu cât, pe lângă nota 10 în catalog, aceştia pot câştiga un bun renume şi au o şansă în plus la o viitoare angajare după terminarea studiilor.

Mâncărurile preparate de ei au fost jurizate nu doar de bucătarii şefi care i-au supravegheat, ci şi de reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar. Pe tot parcursul competiţiei a fost prezent şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. Acesta a stat câteva ore lângă elevi pentru a vedea cum gătesc şi dacă au tot ce le trebuie, Călinoiu implicându-se în buna desfăşurare a concursului din considerentul că elevii care urmează astfel de cursuri trebuie să fie stimulaţi pentru a învăţa tainele meseriei. Şeful judeţului a vorbit cu această ocazie despre nevoia ca în şcoli să se pregătească forţă de muncă pe care piaţa s-o absoarbă cât mai uşor. Călinoiu a menţionat că în momentul de faţă mulţi tineri care au o facultate nu îşi găsesc un loc de muncă, în timp ce, cei care au o diplomă de bucătar în buzunar pot să lucreze oriunde în Europa, nu doar la Târgu Jiu, diplomele de la „Madgearu” fiind recunoscute şi în plan internaţional.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: