Schimbări de şefi în minerit. Trotea ar putea fi „promovat“

Ilie Preda este începând de săptămâna trecută noul şef al Carierei Berbeşti, în locul lui Ghiorghie Chielcea. Prin târg se zvoneşte că Tiberu Trotea, fostul director al Complexului Energetic Rovinari, va fi numit adjunct la carieră. Schimbările au loc în contextul în care unitatea va fi externalizată.

Conducerea administrativă a CE Oltenia a început să facă schimbări la nivelul şefilor de cariere. Prima vizată a fost unitatea minieră de la Berbeşti, acolo unde Ilie Preda a făcut rocadă cu Ghiorghe Chielcea, care a trecut în subordinea sa pe partea de investiţii. „Am fost promovat în funcţia de şef unitate minieră. Astăzi (n.red. 9 mai) am primit dispoziţia. Postul de inginer şef investiţii este preluat de fostul şef de carieră Ghiorghe Chielcea”, a declarat Ilie Preda.

Tiberu Trotea ar putea deveni adjunctul său, dacă este să ne luăm după bursa zvonurilor. Trotea spune că nu ştie nimic despre promovarea sa la Cariera Berbeşti. În prezent, prestează activitate la Cariera Peşteana, acolo unde are funcţia de inginer. „Nu, deocamdată nu. N-aş putea nici să infirm, nici să confirm. Deocamdată nu ştiu. Vom vedea zilele următoare ce se întâmplă”, a spus Tiberu Trotea. Mutarea lui Trotea la Berbeşti nu ar fi tocmai o promovare, având în vedere că unitatea va fi desprinsă de CE Oltenia. Noul director Ilie Preda crede că unitatea pe care acum o conduce va fi externalizată curând. „Este o ordonanţă de urgenţă şi cât de curând trebuie să intre în şedinţa de Guvern. Posibil până la sfârşitul lunii”, a mai spus Ilie Preda.

MUTĂRI

Tiberu Trotea nu ar fi primul de care conducerea administrativă a complexului a încercat să scape. Toţi cei care au condus mineritul au fost transferaţi pe la Brăila, Craiova sau pe posturi de inginer sau jurist. La un moment dat carierei Peşteana i se spunea batalionul disciplinar pentru că aici erau toţi foştii şefi din minerit.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: