Se agită spiritele între sindicaliști. Pîrvulescu (FNME): Bunoaica, idiotul

Protestul sindicaliștilor din Piața Prefecturii e luat în râs de un lider de sindicat din minerit. Ba mai mult, liderul Federației Naționale Mine Energie i-a aruncat cuvinte grele sindicalistului Nicu Bunoaica. „Bunoaica, un idiot”, i-a transmis Pîrvulescu liderului de la Cariera Lupoaia, supărat că acesta, la rândul său, ar fi declarat lucruri neadevărate despre liderul din Valea Jiului.

În primă fază, liderul FNME, Dumitru Pîrvulescu, a luat în derâdere manifestația din centrul orașului. „Proteste? Protest a fost în Valea Jiului! Eu am fost în prima zi pentru că era o chestie de normalitate. Ulterior, am mers și cu colegii din celelalte sindicate să discutăm cu parlamentarii. Ei și-au făcut temele. Din nefericire, fiecare merge pe varianta sa. Era bine să meargă toate cele trei partide cu o singură variantă. Modificările la proiectul de lege au fost făcute cumva pe picior. Februarie a trecut. Legea nici măcar nu a fost pe ordinea de zi. Sper să intre, să se discute. Probabilitatea să treacă e mică, dar, ca sindicalist, trebuie să speri și când speranța e foarte mică că se poate realiza un lucru care face bine”, a fost reacția lui Pîrvulescu, la Tele3.

A continuat cu săgețile spre ceilalți sindicaliști care protestează în Piața Prefecturii pentru reducerea vârstei de pensionare în rândul minerilor. Ba chiar l-a jignit, în direct, pe Nicu Bunoaica, liderul de la Lupoaia. „De aici și până la disperare e pas lung. Din păcate, unii au trecut la disperare cu această chestiune și nu e în regulă. Mă refer și la cei din Piață. La unii însă nu pot să mă refer încât au spus atâtea minciuni de îmi e greu să vorbesc despre ei. Un om care minte cum respiră, cum e domnul Bunoaica. Spunea de colegii mei din Hunedoara că au fugit de frica minerilor, că și președintele de acolo, colegul meu Darius Câmpean, a fugit să se interneze la Timișoara, dar Bunoaica, idiotul, nu știe că omul ăla e bolnav de Covid din noiembrie și e în spital, în Timișoara”, a mai spus Dumitru Pîrvulescu.

Vizualizări: 5,040

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: