Primăria Târgu Jiu curăță terenul din zona CET. Ce vrea să facă acolo!

Primăria Târgu Jiu anunță că vrea să investească în zona CET și să o transforme într-o platformă industrială. Până acolo însă este cale lungă. Municipalitatea susține că are nevoie de mulți bani și de aproape trei ani. Terenul nu este nici parcelat, nu are Planul Urbanistic Zonal realizat și nici utilități.

În primă fază, se va igieniza o suprafață de 13 hectare din cele 45 de hectare pe care le are municipalitatea în zona CET. Din calculele făcute de autorități, ar fi nevoie de aproape opt milioane de lei ca să schimbe fața unei părți din terenul de la marginea orașului. „Ne vom apuca de lucru pentru zona CET. Cu planuri de parcelare, cu elaborarea PUZ-ului. Vom prinde în buget primii bani cu igienizarea și izolare a 13 hectare, iar, de la anul, vom începe investiția serioasă în infrastructură a zonei industriale. Când vorbim de infrastructură, nu vorbim numai de drumuri. Vreau să le dăm investitorilor investițiile care sunt la Oradea, de exemplu. Am intrat într-un parc industrial acolo și drumurile din parcul industrial îți dădeau impresia că ești pe pista de avioane”, a declarat primarul Bogdan Bejinaru.

Viceprimarul Bejnaru a adăugat că este nevoie de trei ani ca să pună în aplicare acest plan. „În zona CET, nu avem decât terenul. Nu-l avem nici măcar parcelat. Dacă vine un investitor, în momentul de față, nu are nici utilități, trebuie să investească mult în utilități. Este apă, dar nu este trasă în zona industrială, ceea ce vom face noi în perioada următoare, în minimum doi ani dacă nu chiar trei. Este și partea financiară o problemă, dar cea mai mare problemă este că nu este PUZ făcut, nu este parcelată, nu poți atrage acum toate utilitățile și acest lucru durează. Undeva la 70-80 de miliarde de lei ne-ar costa și pe noi să dăm acest teren investitorilor”, a mai spus Bejinaru, la Tele3.

Primii bani vor fi alocați din buget pentru acest proiect în acest an. În total, primăria deține în zona CET 45 de hectare de teren. Zona arată deplorabil, cu clădiri dărăpănate și plină de gunoaie de tot felul.

Vizualizări: 2,734

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: