Se caută ingineri pentru Spania

O companie spaniolă doreşte să recruteze 20 de ingineri români pentru a lucra pentru o perioadă nedeterminată în Spania. Salariul oferit nu este deloc de neglijat, pentru că inginerii vor primi 20.000-25.000 euro pe an. Astfel, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, prin serviciul de ocupare EURES  oferă 20 locuri de muncă vacante pentru ingineri în Spania, Barcelona, în cadrul societăţii Altran Technología e Innovación „Andrea Aponte”. Ana-Maria Niculescu, purtător de cuvânt pentru AJOFM Gorj, spune că persoanele interesate pot depune dosarele la sediul instituţiei, urmând ca selecţia finală să aibă loc la Bucureşti: „Este vorba despre o ofertă care se adresează exclusiv inginerilor, iar contractul se încheie pe perioadă nedeterminată. Sunt disponibile câte cinci posturi pentru patru specializări. Fiecare post are cerinţele lui, însă condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească orice solicitant sunt cunoştinţe bune de limba engleză, cunoştinţe de limba franceză şi constituie un avantaj şi cunoaşterea limbii spaniole”. Pentru cei care doresc să lucreze ca inginer RAMS,  se cer studii superioare în domeniul electronicii, automaticii sau telecomunicaţiilor, experienţă minim doi ani în proiecte tehnice în domeniul industriei aeronautice, feroviare sau de autovehicule. Alte cinci posturi sunt disponibile pentru inginer automatizări, pentru acest domeniu fiind necesare studii superioare în  inginerie industrială sau mecanică, experienţă în domeniul aeronauticii, căi  ferate sau de automobile. Pentru cei interesaţi de posturile de inginer calibrare motoare se cer studii de inginerie mecanică sau industrială, experienţă minim un an în sectorul automatizării cu proiecte  despre calibrarea motorului diesel. Nu în ultimul rând, pentru cei specializaţi ca inginer software sunt vacante cinci posturi, aceştia având nevoie pentru a fi acceptaţi de studii superioare în domeniul informaticii sau automatică, experienţă în proiecte tehnice minim un an. Persoanele care doresc să obţină   relaţii suplimentare se pot adresa la sediul AJOFM Gorj din strada Lt.Col.Dumitru Petrescu nr.1, la compartimentul EURES sau la numărul de telefon 0253211568.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: