Se dă liber la toate curvele?!

    Stau şi mă mir de ce toată protipendada românească se dă lovită la moralitate de concluziile unei comisii prezidenţiale care recomandă printre altele legalizarea prostituţiei şi dezincriminarea consumului de droguri uşoare! De ce nu recunoaştem că uneori, aflaţi în mare nevoie, trebuie să ne ducem în locuri deja existente sub paravanul saloanelor de masaj, unde riscăm, mai ales cei aflaţi în prima linie a vieţii publice, să fim filmaţi şi şantajaţi- Sau mai rău, să ne instalăm ca bezmeticii sau ca unii miniştri în faţa monitoarelor şi să ne imaginăm că suntem în localul cu felinar roşu-<-xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" />

Ce e rău că se dă posibilitatea unor întreprinzători strategici să-şi mai ajusteze veniturile afectate de criză prin înfiinţarea unor întreprinderi mici sau mijlocii, adică a unor  IMM-uri- De ce conaţionalele noastre  trebuie să-şi rişte viaţa pe centură sau la pod, când, făcând acelaşi lucru, pot căpăta o pensie cinstită şi muncită că de pensie de boală nici nu mai poate fi vorba, de când aceeaşi comisie a recomandat revizuirea celor existente deja!- De ce nu ne place că somitatea care s-a ocupat de cercetarea acestui fenomen sociologic care s-a extins, după toate probabilităţile la 24.000 de femei, recomandă introducerea bonului fiscal pentru plata serviciului de satisfacere a clientului-

Personal sunt de acord să fiscalizăm la sânge prostituţia, ca să ne crească bugetul şi PIB-ul din care să le dăm magistraţilor, aşa cum doresc, 1%. Dar să fiscalizăm toată prostituţia, nu numai cea legată de servicii sexuale, că aşa nu facem decât să punem nişte biruri tot pe cei mai amărâţi cetăţeni ai ţării. Ce mă nemulţumeşte pe mine la recomandarea comisiei este faptul că nu dă mai multe amănunte despre cum se va legaliza prostituţia în România, ca să ştie tot omul când se duce la Registrul Comerţului ce activitate să-şi treacă în firmă. După capul meu, ar trebui să se îmbunătăţească şi codul CAEN, pentru că meseria de prostituată nu este cuprinsă încă în el. Aici va fi o problemă deoarece, din DEX, am aflat că pentru prostituată există mai muţi termeni care au acelaşi înţeles şi anume: cocotă, curvă, târfă, femeie de stradă, damă, madamă, pârţotină, telaliţă, teleleică, lele, madoranţă, scorţotină, târnoaţă, bendură, rapandulă, pupezoaică, terfeloagă, gudă, marcoavă, mastroacă etc. Funcţie de zona unde se va dori instalat bordelul sau lupanarul, angajatele acestuia vor fi denumite într-unul din felurile găsite în dicţionar. Aşa că pârţotinele din Moldova vor fi acelaşi lucru cu teleleicile din Oltenia şi curvele din Bucureşti! Rămâne de văzut ce li se va scrie pe cartea de muncă şi dacă în salariu se va introduce vechimea în muncă, chiar şi în condiţiile în care munca a fost depusă pe centura vieţii politice. Abia aştept prima grevă a pârţotinelor, teleleicilor şi curvelor! Parcă văd delegaţia marcoavelor luptându-se cu guvernul pentru pensii speciale, sporul de stres, de  periculozitate sau de mobilitate pentru cele care execută munca la domiciliul clientului.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: