Şef de instituţie: Mă gândesc la demisie. Salariul îmi va fi mult diminuat!

Medicul Nicoleta Căluţoiu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu Jiu, vrea să demisioneze din funcţie. Căluţoiu spune că, de luna viitoare, salariul său va fi mai mic decât al unei asistente medicale.

Nicoleta Căluţoiu este singurul medic al Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu, după ce Maria Cazan, fostul director, s-a pensionat săptămâna trecută. Căluţoiu lucrează aici de zece ani şi de trei ani nu şi-a luat concediu de odihnă. În centru ar trebui să fie cel puţin patru medici şi 28 de asistenţi medicali. CTS Târgu Jiu funcţionează cu un medic şi şase asistenţi. „În momentul în care un om lipseşte, se acutizează enorm de mult această lipsă de personal. Noi, ca să încercăm să acoperim o perioadă cât mai mare de distribuţie de sânge, una dintre asistente, în fiecare zi, asigură schimbul II, să acoperim până la ora 20.00 necesarul judeţului. În majoritatea centrelor, programul este până la 15. Din păcate, noi trebuie să asigurăm toate urgenţele din judeţ, din ţară, dar fără să fim încadraţi ca şi urgenţă. Oricum, orele suplimentare nu s-au plătit niciodată”, a explicat directorul CTS Târgu Jiu.

„Nu ştiu cât o să mai rezist”

Nicoleta Căluţoiu se gândeşte serios să-şi depună demisia şi să rămână simplu medic, pentru că ar câştiga mult mai mulţi bani. „Din păcate, medicii directori sunt neîndreptăţiţi de actuala lege a salarizării. De la 1 martie vom avea salariul mult diminuat. Salariul este sub nivelul salariului unei asistente. Abia aştept să-i arăt doamnei ministru al Muncii salariul meu, să vadă că sunt salarii care scad, salarii de director. Nu vom avea nicicum acele salarii pe care le promit dânşii”, a mai spus Nicoleta Căluţoiu.

Şefa CTS va încasa un salariu net de 3.500 lei, în condiţiile în care un medic va avea 15.500 lei brut, la care se adaugă şi sporurile care se vor aplica conform noii legi a salarizării.

„Nu ştiu ce o să mă fac de aici încolo şi cât o să mai rezist, fiindcă la un moment dat, fizic, clachezi. Fără libere, să fii turat la maximum 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână... Mă gândesc să renunţ la postul de director, fiindcă nu pot să am toată responsabilitatea, să fiu ordonator de credite, să fiu şi medic şi să rezolv orice problemă, fiindcă eu suplinesc orice post din instituţie. Nu voi mai avea dreptul la sporuri, cu toate că eu îmi fac treaba de medic, suplinesc lipsa a patru medici pe care nu îi am”, a conchis directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu Jiu.  

Vizualizări: 15,657

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: