Șef nou la Ambulatoriul Spitalului Judeţean

Ambulatoriul Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu are un nou coordonator. Medicul ginecolog Vasile Stănculete este cel care va manageria, din nou, activitatea policlinicii. Până la numirea sa în funcţie, Ambulatoriul Integrat a fost coordonat de medicul oftalmolog Alexandra Niţu.

„Vrem să revigorăm activitatea în Ambulatoriu şi să punem în funcţiune toată aparatura. Începând de marţi, l-am numit ca şi coordonator al acestui Ambulatoriu Integrat pe domnul doctor Stănculete. Pentru că dânsul are o experienţă vastă privind modul de organizare, modul de a interacţiona cu cadrele medicale şi chiar sunt mulţumit, din primele zile a venit cu nişte idei noi, cu un suflu nou, sper ca în cel mai scurt timp să constatăm că activitatea în acest ambulatoriu este aşa cum ne dorim. Fără să se supere partea feminină, aici chiar este treabă de bărbat, să fii în permanenţă în mijlocul cadrelor medicale”, a declarat Gigel Capotă, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

Pentru că va coordona activitatea policlinicii, Vasile Stănculete nu va fi remunerat. Capotă spune că poate oferi stimulente financiare în situaţia în care va constata că unitatea funcţionează aşa cum trebuie. Potrivit conducerii spitalului, medicul Alexandra Niţu ar fi renunţat la coordonarea policlinicii, din cauza unor probleme de sănătate.

Vizualizări: 2,740

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: