Şefii CE Oltenia scapă de controlul judiciar. Revin în funcţii?

Cei trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia, trimiși în judecată în dosarul "Bani pentru Medințu", au avut luni, 13 iunie, termen de judecată, la Tribunalul Gorj. Directorii Dorina Jianu, Daniel Antonie, dar și fostul manager al companiei, Laurențiu Ciobotărică, s-au prezentat în fața instanței de judecată. Ziua de 13 a fost una cu noroc pentru directorii complexului energetic, asta pentru că magistrații gorjenii au decis ca aceștia să fie judecați în libertate, nu sub control judiciar.

Rând pe rând directorii companiei energetice vizați în dosarul privind acordarea ilegală a sumei de peste 128.000 lei lui Aurel Medințu pentru a demisiona s-au prezentat luni, 13 iunie, în fața instanței de judecată. Fostul manager al CE Oltenia a încercat să evite jurnaliștii prezenți la sala de ședință. "Nu dau decalarații, nu fac comentarii", a spus Laurențiu Ciobotărică.
Nici Dorina Jianu nu a dorit să facă declarații spunând doar că nu are nicio vină în ceea ce privește acuzele care i se aduc și că nu vrea să vorbească despre acest subiect. Doar directorul Diviziei Miniere, Daniel Antonie, a făcut un comentariu scurt la acuzația care îi este adusă, de abuz în serviciu. A spus că nu are nicio vină, dar și că nu are ce să-și reproșeze în această speță.
Cei trei șefi CE Oltenia vor fi judecați în libertate, nu sub control judiciar, au decis luni magistrații gorjeni. „Constată ca fiind temeinică şi legală măsura controlului judiciar luată până în prezent faţă de inc. Ciobotărică Ion Laurenţiu, Jianu Dorina, Antonie Daniel. Revocă măsura controlului judiciar cu privire la inculpaţii trimişi în judecată prin Rechizitoriul 154/P/2016 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, a decis Tribunalul Gorj. Cel mai probabil procurorii DNA vor contesta măsura luată de instanță. Ca urmare, Curtea de Apel Craiova va fi cea care va da o sentință finală, instanța din Bănie fiind și cea care, luna trecută, a dispus măsura controlului judiciar pentru toți cei trei inculpați.
Între timp, Ciobotărică nu mai are atribuții de director general, iar Jianu nu mai este director al Direcției Juridice, pentru că așa decisese instanța care impusese controlul judiciar, Curtea de Apel Craiova. Nu este clar dacă cei doi vor reveni pe funcții. Dorina Jianu spunea că a primit o hotărâre de Directorat în data de 8 iunie prin care a fost suspendată din funcția de director pe perioada controlului judiciar, asta ar însemna că ar trebui să revină la serviciu dacă hotărârea magistraților gorjeni ca rămâne definitivă.

Vizualizări: 2,326

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: