Şeful căminului de bătrâni de la Dobriţa, sancţionat

Șeful Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Bătrâni de la Dobrița, Constantin Petcoiu, a fost sancționat de conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj. Motivul sancțiunii este o necunoscută câtă vreme reprezentanții instituției țin la secret acest scandal. Potrivit reprezentanților DGASPC Gorj, sancțiunea ar fi fost aplicată de către o comisie de cercetare disciplinară în urma unei sesizări. Reprezentanții DGASPC Gorj au precizat că sancțiunea ar consta într-un avertisment, asta pentru că șeful centrului este la prima abatere, avertisment cu care Constantin Petcoiu nu este de acord. De altfel, acesta împreună cu Sindicatul Ambulanța, al cărui mebru este, au deschis deja o acțiune în instanță în care contestă sancțiunea aplicată de DGASPC Gorj. Contactat telefonic, Constantin Petcoiu a refuzat să comenteze atât sancțiunea, cât și acțiunea în instanță. ”Lăsați așa. Nu comentez”, a fost reacția șefului de centru de la Dobrița.

Reprezentanții DGASPC au ținut să precizeze că sancțiunea aplicată șefului de centru de la Dobrița nu are legătură cu neregulile descoperite în instituție de către Corpul de control al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie din cadrul Ministerului Muncii. În urmă cu aproape o lună, un alt șef de centru, Sorin Torop, a fost suspendat din funcție din cauza minorelor instituționalizate care au rămas însărcinate. Sorin Torop era coordonatorul Centrului de plasament destinat protecţiei rezidenţiale a copiilor cu dizabilităţi.

Vizualizări: 637

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: