Severinul renunţă la termoficarea pe cărbune. CEO pierde un client!

Insolvența Regiei Autonome de Activități Nucleare din județul vecin va lăsa tot orașul Drobeta Turnu Severin fără apă caldă și căldură, asta deși cărbunele necesar pentru încălzirea celor aproape 40.000 de familii este la doi pași. Datoriile acumulate în timp, situația financiară dificilă de la RAAN și indiferența politicienilor duc nu doar la nefolosirea lignitului, ci și la disponibilizări uriașe pe care regia le va face în perioada următoare, consecințele neavând cum să fie unele pozitive pentru mineritul și energia din Oltenia.

Săptămâna care tocmai a trecut nu a fost una de bun augur pentru autoritățile din Drobeta Turnu Severin, Regia Autonomă de Activități Nucleare notificând oficial Primăria orașului de faptul că reziliază contractul de furnizare a agentului termic și a căldurii. Contractul cu pricina, încheiat pe o perioadă de vreo 30 de ani, la începutul anilor 2000, prevede un termen de grație de șase luni, în care autoritățile sunt nevoite să își ia măsuri pentru a găsi o soluția la o astfel de problemă.

Primarul Constantin Gherghe spune că a făcut demersuri pe la toate ministerele de la București și nu a găsit înțelegere tocmai la Ministerul Energiei, cel care are în subordine RAAN și Romag Termo DrobetaTurnu Severin, furnizorii de apă caldă și agent termic.

Disponibilizări și cărbune de la rezerva de stat

În timp ce Complexul Energetic Oltenia încearcă să își recupereze banii pe cărbunele livrat în anii anteriori de la o regie aflată în insolvență, locuitorii și instituțiile publice din Severin au fost iarna aceasta încălzite cu cărbune livrat din rezerva de stat. Primarul Gherghe spune că a găsit înțelegere la Ministerul Afacerilor Interne în acest sens, minister condus de Gabriel Oprea, edilul fiind membru al partidului lui Oprea. Cei de la RAAN propuseseră administrației locale de a face rost de subvenții care să asigure funcționarea a două cazane de 420 tone/oră, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice fiind de acord cu o asemenea variantă, variantă care nu a fost agreată tocmai de Ministerul Energiei.

RAAN a notificat deja Primăria Drobeta Turnu Severin că stocul de cărbune pe care îl are acum este pe final și că în martie vor fi deja probleme în furnizarea apei calde și a căldurii. În timp ce reprezentanții administrației locale încearcă să găsească soluții pentru iarna viitoare, liderul sindical de la ROMAG Prod, Florin Rogobete, spune că primăvara care bate la ușă cel puțin în calendare, nu va fi una deloc frumoasă pe malul Dunării. Regia pregătește reduceri de personal  uriașe, din cei 2300 de salariați doar 500 urmând să mai aibă de lucru la începutul verii viitoare. Din martie și până în iunie nu mai puțin de 1800 de angajați vor rămâne fără slujbe, iar dacă mai punem în context și faptul că și Complexul Energetic Oltenia se pregătește să dea afară, sub diferite forme, 3000 de salariați, putem înțelege de ce lignitul nu mai reprezintă o marfă profitabilă, ci doar una folositoare politicienilor în anumite conjuncturi.

Fără centrale de apartament

Pentru cine se gândește că și Severinul ar putea adopta soluția de la Târgu Jiu de instalare de către proprietarii apartamentelor a centralelor termice necesare unei familii e bine de știut că rețeaua de gaze din oraș este mult subdimensionată. Buteliile sunt încă la mare căutare pe malul Dunării, asta făcând ca, până acum, și rețeaua de termoficare să reziste pe piață. Din septembrie 2013 RAAN a intrat însă în insolvență și era evident că la un moment dat nu lignitul va fi cel care va încălzi orașul, ci gazele sau chiar energia electrică.

Complexul Energetic Oltenia are de recuperat de la RAAN aproape 11% din datoriile totale pe care regia de apă grea le are la furnizorii săi, suma regăsită în tabelul întocmit de administratorul judiciar fiind de peste 245 de milioane de lei, în tabelul respectiv regăsindu-se și Artego SA Târgu Jiu, cu aproape 1,5 milioane lei, dar și Societatea pentru Închiderea și Conservarea Minelor SA Târgu Jiu, cu peste 19 milioane de lei.

Cu așa datorii la societățile din minerit și energie, autoritățile din Severin se gândesc să preia instalația de termoficare și cu ajutorul unor motoare termice să rezolve problema căldurii până iarna viitoare. Motoarele respective ar consuma gaze, nu cărbune, ar polua mai puțin și nici nu ar crea atât de multe slujbe ca la regia care se pregătește de disponibilizări, situația rămânând încurcată rău pentru perioada următoare.

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: