Shamsin, debut de senzaţie!

Pandurii au descoperit un nou star! Libanezul născut în Germania, Feiz Shamsin, a marcat un hat-trick cu Farul şi are şanse mari să fie titular şi cu Gaz Metan Mediaş.

După o lună de probe, Shamsin a debutat în sfârşit la Pandurii. Germano-libanezul a marcat de 3 ori cu Farul şi se anunţă ca un atacant de viitor la numai 21 de ani.

E şcolit în Germania

Noul golgeter al pandurilor s-a născut acum 21 de ani în Germania. Shamsin a jucat la juniorii lui Hamburg iar mai apoi a trecut pe la St. Pauli şi Hannover 96 înainte de pleca în Libia la Ijtimai Tripoli. Acolo a marcat de 11 ori în 19 meciuri şi apoi a aterizat la Pandurii în probe. L-a convins repede pe Pustai de calităţile sale dar a durat ceva timp până când şi actele de transfer au fost în regulă. Shamsin nu ocupă loc de extracomunitar, fiind cetăţean german. Cu Farul a marcat de 3 ori şi a mai lovit o dată şi bara. După această evoluţie, are şanse mari să fie titular şi cu Mediaş în absenţa lui Matulevicius. „Sunt bucuros că am dat 3 goluri la primul meu meci la Pandurii. Este o echipă minunată şi sper ca lucrurile să meargă bine în continuare. Pandurii e o echipă puternică şi mă bucur că am primit şansa să mă afirm aici. Dedic golurile prietenilor dar în special mamei, tatălui şi sper să dau în continuare cât mai multe goluri. Mi-ar plăcea să joc la Hamburg sau Bayern Munchen”, a spus Shamsin.

Convocare – Shamsin a fost convocat la naţionala Libanului pentru meciurile cu Oman (amical) şi Kuwait (preliminariile Cupei Asiei), meciuri programate pentru 8 şi 15 octombrie

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: