Sindicalist CEO: Nu negociem până nu vom fi consultaţi pe buget

CE Oltenia trebuia să prezinte sindicatelor, conform legii, un proiect al venituri și cheltuieli pe 2017 până în data de 25 ianuarie, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Liderii federaţiilor reprezentative la nivel de sector spun că mai este timp pentru ca cei din conducerea executivă a companiei să-i consulte referitor la proiectul de buget până vor începe negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă (CCM).

Negocierile vor debuta în data de 9 februarie. Unii lideri sindicali spun că nu se vor așeza la masa tratativelor dacă anterior nu vor fi consultați referitor la proiectul de buget pe anul în curs. "Federația noastră nu va începe negocierea până nu ne va prezenta un proiect de buget de la care se pleacă. Pentru că negociere nu însemnă că ăsta-i bugetul, pe acesta negociem. Adică, vă tăiem și după aceea împărțiți. Data de 25 ianuarie era o dată de legilația aceasta, de consultare, pe ordonanța 26. Era data maximală", a declarat Dumitru Pârvulescu, liderul FNME.

Actualul CCM al salariaților CE Oltenia expiră la data de 31 martie. Se vorbește de două posibilități. Fie de prelungire a celui existent cu încă un an, așa cum au propus unele sindicate, fie încheierea unui nou contract cu valabilitate de doi ani.

Vizualizări: 1,380

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: