Sindicaliștii de la Lupoaia vor drepturile dinainte de Electra
Liderul sindicatului Lupoaia, Constantin Ureche, se va așeza la masa negocierilor cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia cu un singur gând. Acela de a obține măcar aceleași drepturi pe care le aveau minerii înainte de a se vorbi de proiectul Electra. Acesta spune că s-a întrunit deja o comisie de negociere. ”Cu siguranță vom cere și o creștere salarială chiar dacă ea se limitează doar la ceea ce se numește devalorizare, vor fi la drepturi și alte drepturi, probabil cereri din partea noastră, nu știu dacă le vom obține fiind o negociere, măcar să revenim cu toate drepturile acolo unde am fost înainte de discuțiile pe care le-am avut despre Electra”, a declarat Constantin Ureche, liderul Sindicatului Lupoaia. În cazul în care administrația din SNLO nu va fi de acord cu cererile lor, ar exista un singur vinovat, spune Ureche. ”O să mă lupt și pentru un singur leu la salariu. Dacă nu putem să luăm e grav, înseamnă că nu suntem capabili, nu avem destulă forță, și în același timp pricepere ca să obținem, și nu e în regulă”, a adăugat Constantin Ureche.
Vizualizări: 134
Distribuie Trimite pe WhatsApp