SMEO cere reducerea cu 75% a concedierilor din CE Oltenia

Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO) a răspuns notificării CE Oltenia cu privire la cele 2000 de disponibilizări propuse pentru acest an. Liderii organizaţiei sindicale au transmis administraţiei că nu vor fi de acord cu nicio măsură, decât dacă va restructura doar până la 25% din personalul vizat.

Liderii sindicali de la SMEO au transmis administraţiei CE Oltenia că nu sunt de acord cu disponibilizarea a 2000 de salariaţi. Aceştia au explicat că şi în 2015 au fost disponibilizaţi tot cam atâţia salariaţi, pe aceleaşi considerente, şi că măsura de atunci a eliminat din motivele invocate pentru concedierile colective din acest an. „Se poate observa, printr-o analiză corectă, faptul că preţul certificatelor de CO2 a scăzut în trimestrul IV 2015 şi trimestrul I 2016, fapt care generează întrebarea dacă motivele prezentate de dumneavoastră sunt serioase", au transmis liderii SMEO administraţiei în răspunsul la notificare.
Sindicaliştii SMEO au spus că excedentul de personal este declarativ, explicând că CE Oltenia nu a făcut o analiză şi nici nu a propus sindicatelor o analiză privind aplicarea normativelor din Contractul Colectiv de Muncă (CCM). „Referitor la criteriile avute în vedere vă învederăm faptul că nu vom fi de acord cu nicio altă măsură convenită după data de 10 iunie, decât în cazul în care numărul de concedieri prezentate de dumneavoastră va fi redus cu 75%”, se arată în răspunsul SMEO.
Aceştia au cerut şi explicaţii administraţiei, spunând că nu înţeleg de ce recurge la concedieri în masă în condiţiile în care compania a fost pe profit în primul trimestru al anului 2016. Cei de la SMEO au cerut să li se prezinte stadiul elaborării hotărârii de Guvern privind venitul de completare şi plăţile compensatorii plătite de stat explicând că, din informaţiile lor, documentul nu a fost prezentat pentru a fi supus dezbaterii publice. Sindicaliştii au cerut ca, în situaţia în care până la data emiterii preavizului către personalul vizat nu va exista această hotărâre, compensaţiile plătite de CE Oltenia să fie de 16 salarii compensatorii.

Vizualizări: 3,921

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: