Sondaj: Sute de mineri și energeticieni au votat pentru reducerea vârstei de pensionare

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, a inițiat un sondaj pe pagina de socializare, pentru a afla în ce măsură salariații Complexului Energetic Oltenia susțin solicitarea privind reducerea vârstei de pensionare. Până acum au fost peste 800 de voturi pentru și doar câteva împotrivă.

“Deputații Vilceanu și Pecingină spun că suntem doar câțiva salariați din CE Oltenia care cerem ca activitatea noastră să fie încadrată la condiții speciale de muncă în legea pensiilor, pentru că suntem foarte puțini cei care protestăm pentru acest drept în Piața Prefecturii din Tg-Jiu. Ținând cont de faptul că alte categorii profesionale, care au muncă mult mai ușoară decât a noastră, beneficiază de condiții speciale de muncă, iar nouă ni se spune că pentru noi nu se poate nici acum când ne așteaptă un program de restructurare datorită tranziției la energia verde, cu îngăduința dumneavoastră vă propun acest sondaj! Întrebarea pentru minerii și energeticienii din CE Oltenia, este următoarea: Doriți și cereți ca activitatea dumneavoastră să fie încadrată la condiții speciale de muncă, în legea pensiilor?”, a fost postarea lui Manu Tomescu.

Au fost până acum 13 săptămâni de protest în Piața Prefecturii Gorj, salariații CE Oltenia cerând reducerea vârstei de pensionare până la 52 de ani. USR și PSD susțin revendicarea, dar PNL nu, iar guvernul chiar a dat aviz negativ pe proiectul aflat în dezbaterea Camerei Deputaților.

Galerie foto


Vizualizări: 4,732

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: