Soția lui Greblă, avocata lui Vâlcov în procesul de la Târgu Jiu

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a avut marți un nou termen în procesul de la Tribunalul Gorj în care este judecat pentru instigare la dare şi luare de mită. Vâlcov a fost reprezentat de avocatul Mihaela Greblă, soția secretarului general al guvernului, Toni Greblă.

Mihaela Greblă a solicitat ca dosarul să fie trimis la Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece Tribunalul Gorj nu este competent să judece această cauză, întrucât faptele pentru care clientul său a fost trimis în judecată sunt asimilate celor de corupție.

"Am invocat eu o excepție, de nulitate absolută, pe articolul 281, litera b, din Codul de Procedură Penală, privind necompetența materială și personală a instanței de la Gorj. S-a dat termen ca să discutăm cererea, au fost audiați trei martori. În perioada de referință, 2012-2015, la care fac referire presupusele fapte prin rechizitoriu, Vâlcov avea calitatea de primar al municipiului Slatina. Faptele pentru care este trimis în judecată sunt asimilate faptelor de corupție și pe calitatea lui, competentă să judece cauza este Înalta Curte de Casație și Justiție. Este opinia mea. Ei au reținut în mod corect că avea calitatea de primar, dar faptele pentru care a fost trimis în judecată nu ar fi în legătură cu serviciul. Și Înalta Curte ar putea să se pronunțe pe necompetența organului de urmărire penală, pentru că trebuia să fie făcută de DNA”, a declarat, corespondentului Mediafax, Mihaela Greblă, avocatul lui Darius Vâlcov.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în acest dosar Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Ceilalţi trei inculpaţi în dosar sunt Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica, Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii judecaţi pentru dare de mită şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Olt, Eduard Cincu, acuzat de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie - aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar.

Vizualizări: 1,682

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: