Staicu, medalie la Balcaniadă, dar fără diplomă

Atletul în care Pandurii îşi un mari speranţe în acest an, Alexandru Staicu, a reuşit să ia o medalie cu echipa la Balcaniada de cros din Serbia. La doar 18 ani, Staicu a făcut parte din echipa României care s-a clasat pe locul doi devenind vicecampioană Balcanică de cros după Turcia care a luat medalia de aur. A lua medalie e deja mult spus pentru că organizatorii au oferit echipelor câte o cupă şi o diplomă care vor ajunge la Federaţie iar Staicu nu s-a ales după acest concurs nici măcar cu o diplomă care să arate că a participat, despre premii neputând fi vorba pentru că la Balcaniadă nu se oferă premii şi nici medalia nu va fi plătită de club. „E cea mai importantă performanţă a mea până acum pentru că am mai fost la Europenele de cros montan dar am venit pe locul şapte. Îmi doream foarte mult o medalie la un concurs afară, pentru că în ţară am luat mai multe”, a mărturisit ieri atletul care a sosit acum pe locul cinci la individual. Cu două medalii la individual anul acesta şi trei cu echipa, Staicu e într-adevăr cel mai prolific atlet al clubului. Atleţii care s-au întors cu medalii de la Balcaniadă nu au fost însă premiaţi pentru performanţele lor. Nu e ceva nou, spune tânărul Staicu cu seninătate obişnuit cu astfel de premieri „fără premii: „Nu am primit nimic şi nici nu ne vor da pentru că este cros balcanic şi nu se dau nici bani, nici premii, doar felicitări şi strângeri de mână. Problema e că acum nici diplomă nu am primit pentru că la echipe se dă doar un trofeu şi o diplomă care i-a revenit primului din echipă. Eu fiind al doilea nu am primit nici diplomă!.

Antrenoarea sa Viorica Dima a precizat că această medalie nu va fi plătită nici de federaţie ca în alte cazuri, Europene sau Mondiale, şi nici clubul nu-l poate răsplăti pe atlet dată fiind criza prin care trece.

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: