Stropeşte cu 1.800 de litri de sânge fals ministerul britanic al Finanţelor

Mişcarea ecologistă Extinction Rebellion a stropit cu sânge fals sediul Ministerului britanic al Finanţelor, la Londra, cu ajutorul unui vehicul al pompierilor, o acţiune spectaculoasă, menită să denunţe finanţarea unor proiecte care dăunează mediului, relatează AFP.

Activişti au declarat că au folosit furtunurile de incendiu ale unui vehicul de pompieri - casat - pentru a pulveriza 1.800 de litri de fals sânge pe faţada sediului ministerului, cu doar câteva zile înaintea unei acţiuni mondiale a mişcării.

Ei au afişat o banderolă care proclama ”STOP FUNDING CLIMATE DEATH” (”Opriţi finanţarea morţii mediului”).

Această acţiune vizează să ”sublinieze incoerenţa Guvernului britanic, care insistă asupra faptului că Regatul Unit se află în fruntea lumii în domeniul luptei împotriva modificărilor climatice şi investeşte sume enorme în proiecte de explorare a unor combustibili fosili, puternic emiţători de emisii de carbon”, subliniază Extinction Rebellion într-un comunicat.

Mişcarea preconizează numeroase acţiuni, începând de luni, în 60 de oraşe din întreaga lume, în semn de protest faţă de lipsa de acţiune în lupta împotriva încălzirii globale.

Vizualizări: 1,936

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: