Structura stadionului din Târgu Jiu, gata până de Crăciun

Lucrările de modernizare a Stadionului Municipal din Târgu Jiu ar putea fi finalizate înainte de termen. Reprezentanţii primăriei spun că până la sfârşitul anului va fi realizată cel puţin partea de structură, urmând ca ulterior să fie efectuate finisajele. Stadionul municipal din Târgu Jiu va trebui să fie complet modernizat până în luna aprilie a anului viitor. Cei de la primărie spun că sunt mulțumiți de modul în care evolueză investiţia și că este posibil ca modernizarea stadionului să fie finalizată mai devreme. "Lucrările la stadion sunt în grafic. Chiar zilele trecute s-a făcut un punctaj la stadionul municipal. Se lucrează conform datelor stabilite la Compania Națională de Investiții. Conform estimărilor și conform discuțiilor purtate cu constructorul, până la sfârșitul anului la nivel de structură va fi finalizat, urmând ca în primăvara anului viitor să fie definitivate finisajele, dotările și celelalte elemente pentru ca obiectivul să fie pus în funcțiune", a declarat Raul Chiriac, șeful Serviciului Investiții din primăria Târgu Jiu.
După modernizare stadionul va dispune de 13.000 locuri pe scaune. Astfel, la Târgu Jiu va fi al 5-lea stadion modern din România. Investiția se ridică la 20 de milioane de euro și este finanțată de Compania Națională de Investiții (CNI).

Galerie foto


Vizualizări: 1,155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: