Subiectul fraudei electorale din Târgu-Jiu ajunge azi pe masa judecătorilor

Ionel Burtea, antreprenor și consilier județean, a formulat o cerere de chemare în judecată depunând la instanță o cerere de asigurare a dovezilor la tribunal, invocând posibile nereguli în procesul electoral pentru alegerea primarului municipiului Târgu-Jiu. Vineri, 21 iunie, de la ora 12, este primul termen în acest proces. Burtea a decis să apeleze la instanță și după experiența personală din biroul electoral, când o zi întreagă au fost căutați sacii cu voturile pentru renumărat, și când a observat mai multe nereguli și nerespectarea procedurii.

În plus, validarea alegerilor s-a făcut pe baza unor procese verbale la care cifrele nu se închideau, iar ulterior acestea au fost reglate din pix.


Ionel Burtea vrea să obțină, în instanță, imaginile camerelor de supraveghere amplasate în fața sediului Primăriei Târgu-Jiu, în incinta Stadionului Municipal “Tudor Vladimirescu”, pentru data de 11 iunie 2024, între orele 00:00 și 23:59. Totodată, el adaugă la dosar o fotografie suspectă, ce ar trebui lămurită de primarul Marcel Romanescu.

Pe 11 iunie 2024, primarul în funcție, Marcel Romanescu, a fost văzut cărând pe bancheta din spate a mașinii un sac de dimensiuni similare celor folosiți pentru voturi, în apropierea biroului electoral local din incinta stadionului. Fotografia este relevantă în contextul unor acuzații de fraudă electorală.


Primăria Municipiului Târgu-Jiu și IPJ Gorj sunt părți în dosar, dar nu au oferit încă un comentariu oficial cu privire la cererea lui Burtea.

În așteptarea deciziei instanței, comunitatea locală rămâne în tensiune, iar ochii publicului sunt ațintiți asupra evoluției acestui caz care ar putea avea implicații majore asupra validității rezultatelor electorale și încrederii în procesul democratic.

Vizualizări: 1,667

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: