Susţinere pentru Neluţu Trandafir după accident

Accidentul în care a fost implicat duminică după-amiază artistul Neluțu Trandafir, în urma căruia el și soția sa, dar și alte două persoane, au ajuns la spital cu diverse răni suferite în urma evenimentului rutier, care nu le pun însă viața în pericol, a stârnit un val de susținere pentru cântărețul care era deja imobilizat într-un scaun cu rotile în urma unui alt accident produs cu mai bine de două decenii în urmă.

Pe contul personal de Facebook, artistul originar din Baia de Aramă și domiciliat în Târgu Jiu a primit zeci de mesaje de susținere și încurajare pentru a depăși momentele dificile prin care trece. Cei care au aflat vestea despre implicarea lui Neluțu Trandafir s-au rugat pentru sănătatea acestuia și i-au transmis mesaje de însănătoşire grabnică.

„Îti doresc multa sa treci cu bine peste acest hop si să revii pe scenă să bucuri publicul cu glasul tău minunat, eşti un om minunat, mă bucur din tot sufletul că te-am cunoscut, eşti un exemplu pentru mine ca interpret al cântecului popular mehendintean, dar mai ales ca om visul meu este sa devin artist de muzica populara. Poate ne vom întâlni pe scenă, să îţi dea Dumnezeu putere”, a scris unul dintre prietenii artistului. Alții, aflați la mii de kilometri în Europa sau în alte colțuri ale lumii, au ținut și ei să fie alături de Neluțu Trandafir, rugându-se pentru sănătatea acestuia. „Domnule Neluţu Trandafir, de aici din Madrid va urez tarie si putere. Sanatate multa!”, a scris o gorjeancă stabilită de ani buni în capitala Spaniei.

Neluțu Trandafir a fost implicat duminică după-amiază într-un accident rutier pe raza comunei Runcu, un șofer care venea de pe contrasens intrând pe banda pe care se deplasa artistul, cele două mașini izbindu-se frontal. În urma impactului ambii conducători auto au rămas încarcerați, pompierii fiind cei care i-au scos în viață dintre fiarele în care erau blocați. În vara lui 2011 artistul a mai avut parte de un eveniment similar, reușind să treacă și atunci cu bine peste această încercare din viața sa.

Vizualizări: 196

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: