Sute de gorjeni, înscrişi la cursurile Camerei Agricole

Camera Agricolă Gorj organizează începând cu acest an cursuri autorizate pentru apicultori, crescători de animale, floricultori şi pomicultori.

Cursurile sunt organizate la sediul instituţiei şi au o durată de 2,5 luni. Tariful unui curs este de 370 de lei, din care 20 de lei reprezintă valoarea înscrierii, restul putându-se plăti în mod eşalonat. În momentul de faţă câteva sute de gorjeni frecventează cursuri organizate de Camera Agricolă, specializarea fiindu-le necesară pentru accesarea fondurilor diferitelor Măsuri. “În prezent, se desfăşoară 4 cursuri de apicultori, 2 cursuri de crescători de animale, iar de duminică va începe şi cel de pomicultor. Aceste cursuri sunt le sunt necesare oamenilor pentru a deveni persoană fizică autorizată. Începând din acest an cursurile sunt autorizate, iar diplomele sunt recunoscute atât de Ministerul Agriculturii, Ministerul Învăţământului şi cel al Muncii. Cel mai solicitat curs este cel de apicultor datorită fondurilor care pot fi obţinute de către crescătorii de albine. Cursurile se organizează la sediul instituţiei, însă pot fi ţinute şi în alte localităţi din judeţul Gorj în condiţiile în care există cel puţin 15 solicitanţi”, a declarat Alin Petrică, directorul Camerei Agricole Gorj.

Vizualizări: 75

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: