Sute de mineri au renunţat la masa caldă

Minerii din zona Motru renunţă rând pe rând la masa caldă în favoarea tichetelor de masă. Administraţia CE Oltenia a aprobat deja 122 de cereri în acest sens, iar alte 90 aşteaptă să fie aprobate. Motru este singura zonă în care a fost păstrată masa caldă, considerată necesară de sindicate. Sindicaliştii din zonă avertizează salariaţii că ar putea rămâne fără această facilitate în contextul în care compania va înregistra pierderi.

Conform celor din administraţia CE Oltenia, în şedinţa de Directorat de săptămâna trecută au fost aprobate toate solicitările individuale depuse de salariaţii de la carierele Roşiuţa şi Lupoaia pentru a beneficia de tichete de masă în schimbul mesei calde. Cele mai multe solicitări au fost înaintate la companie de salariaţii de la cariera Lupoaia, spune Ion Ruşeţ, şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea din cadrul CE Oltenia.

Sindicatul Solidaritatea 2013 condus de Nicu Bunoaica a şi depus la companie la începutul lunii august o solicitare în acest sens. "Pentru 122 de salariaţi din zona Motru s-a luat decizia acordării de tichete de masă, la cererea acestora. Cred că este vorba de 110 cereri de la Lupoaia, iar restul de la Roşiuţa. A fost şi solicitarea lui Bunoaica, dar toţi cei care au fost trecuţi pe acea adresă au făcut şi cereri individuale", a declarat Ion Ruşeţ.

Alte câteva zeci de cereri privind acordarea tichetelor de masă ar mai fi depuse în momentul de faţă la companie. Acestea vor fi avizate cel mai probabil în şedinţa de Directorat din luna septembrie.

Bădiţa: Anul viitor este posibil să scoată aceste tichete de masă

Sindicaliştii din zona Motru spun că nu îi miră faptul că sunt salariaţi care doresc tichete de masă şi nu masă caldă, asta pentru că la referendumul de la sfârşitul anului trecut nu toţi au optat pentru masa caldă, facilitate ce a fost prevăzută ulterior în Contractul Colectiv de Muncă valabil doi ani. Liderul salariaţilor de la cariera Lupoaia, Nicolae Bădiţa, avertizează însă oamenii că este posibil să piardă tichetele de masă. "Problema este că acum, fără să ne întrebe pe noi aşa cum spune în legea tichetelor de masă, ei au folosit nişte metode pe care, probabil, o să le explice la un moment dat, prin oamenii din Departamentul de Relaţii cu comunitatea. Le-au dus nişte cereri acolo, s-au implicat şi nişte persoane care au funcţii de conducere în treaba asta. A fost şi o presiune, nu ştiu exact în ce măsură. Părerea mea este că vor să acorde tichete de masă în toată compania pentru a se folosi de prevederile legii. Ştim că CE Oltenia a încheiat anul 2014 pe pierderi. O să le dea în acest an şi anul viitor este posibil să scoată aceste tichete de masă pentru a reduce anumite costuri. Noi ne-am bucura să se acorde şi tichete de masă şi masă caldă", a comentat Nicolae Bădiţa.   

Minerii de la carierele Roşiuţa şi Lupoaia sunt singurii salariaţi din CE Oltenia care mai beneficiază în prezent de masă caldă.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: