Taxă de protecţie în liceu
Un elev exmatriculat a fost prins de jandarmi în timp ce primea 110 lei taxă de protecţie de la un alt elev de la Liceul "Traian Vuia".
Jandarmii din compartimentul Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale împreună cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Poliția Municipiului Tg-Jiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg- Jiu, au prins în flagrant un tânăr, care în urma legitimării și stabilirii identității a rezultat că se numește F. R.C., de 18 ani, domiciliat în municipiul Motru, elev la aceiași instituție de învățământ, care sub amenințarea cu acte de violență și șantaj, solicita și primea diferite sume de bani ( până în prezent însumând aproximativ 2000 lei).
Fiind organizat flagrantul, tânărul de 18 ani a fost prins cu banii victimei asupra lui, iar ulterior a fost condus la sediul Poliției Municipiului Tg-Jiu în vederea continuării cercetărilor.
Vizualizări: 97
Distribuie Trimite pe WhatsApp