Telemedicină în spitalele din Gorj

Spitalele din Gorj vor implementa un sistem de telemedicină. Mai mulţi medici au participat la sfârşitul săptămânii trecute la o conferinţă organizată pe această temă la Târgu Mureş. Un astfel de sistem permite ca, în cazurile grave, medicii de la alte spitale să vadă pacientul şi să poată da unele indicaţii înainte de a decide transferul bolnavului la un spital mai mare. În prezent este nevoie de zeci de telefoane în care trebuie explicată starea pacientului înainte ca un medic să aprobe un transfer.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu împreună cu câţiva angajaţi ai Unităţii de Primiri Urgenţe au participat la o conferinţă cu reprezentanţii Ministerul Sănătăţii pentru implementarea sistemului de telemedicină şi în judeţul Gorj.

În felul acesta medicii din Târgu-Jiu vor ţine în permanenţă legătura cu cei de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti şi vor comunica date despre pacienţii aflaţi în stare critică. Mai mult decât atât, se va stabili o legătură şi între spitalele de pe raza judeţului Gorj şi Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu.

Constantin Pălivan, director medical la Spitalul Târgu Jiu, a explicat cum va funcţiona acest sistem: „Să vă dau un exemplu concret pentru a înţelege ce este cu telemedicina.  Deci Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu va fi conectat video la Spitalul de Urgenţă Floreasca, se va colabora în felul acesta cu specialişti de înaltă clasă de acolo, vom furniza date, vom da informaţii despre starea pacientului şi de acolo vom primii indicaţii terapeutice. Va fi o  mare realizare în ceea ce priveşte starea de sănătate a pacientului care se prezintă la spital, în special a bolnavului critic. În felul acesta şi transferul se va face mult mai uşor, terapia va fi de comun acord cu supra-specialiştii din Spitalul Floreasca. Eu cred că este benefic nu numai pentru spitalul nostru, ci şi pentru spitalele din judeţ care vor fi şi ele conectate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu, iar noi la rândul nostru transmitem datele mai departe către Spitalul Floreasca”.

Costurile sunt suportate de Ministerul Sănătăţii

Toate costurile legate de implementarea sistemului de telemedicină vor fi suportate de Ministerul Sănătăţii. „Aparatura este adusă de la  Ministerul Sănătăţii, din fondurile lor. O comisie din minister a venit la Spitalul din Târgu-Jiu, s-a stabilit exact unde va fi amplasată toată aparatura respectivă şi toate costurile sunt suportate de către Ministerul Sănătăţii”, susţine Constantin Pălivan.

Medicii care lucrează la Unitatea de Primiri Urgenţe văd cu ochi bun acest sistem de telemedicină, pentru că în felul acesta nu vor mai fi nevoiţi să dea zeci de telefoane la Bucureşti atunci când vor să trimită un bolnav. ”Este foarte bine venit acest program. Practic ne dă posibilitatea de a transmite datele bolnavului, unui Centru Universitar care ar putea primi pacientul dacă se decide transferul acestuia. Este binevenit pentru că aveam mari probleme la atunci când cerem acceptul pentru transferul bolnavului într-un Centru Universitar. Noi dădeam zeci de telefoane ca un medic să-şi dea acordul. Deocamdată au venit şi au făcut măsurătorile şi actele premergătoare acestui proces”, a declarat Liliana Crăciun, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe.

PROIECT DE VIITOR

Managerii spitalelor din judeţul Gorj nu ştiu mai nimic despre sistemul de telemedicină, însă susţin că este benefic dacă va fi implementat. ”Pe noi nu ne-a anunţat nimeni. Eu acum vă aud. Am auzit pe la televizor despre proiectul acesta şi cred că va fi benefic”, susţine Laurenţiu Cosmulescu, managerul Spitalului din  Rovinari.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: