Temperatură record de 50,5°C. Arșița a produs incendii de vegetație

O temperatură-record de 50,5°C a fost înregistrată în ultimele zile într-o țară în care mulți români își petrec vacanțele de vară. Arșița a lovit zona de sud a Turciei, aflată în plin val de căldură.

O temperatură de 50,5°C a fost măsurată în sud-estul Turciei, un record absolut pentru întreaga ţară, au anunţat, sâmbătă, autorităţile turce.

„Potrivit datelor Direcţiei noastre generale de meteorologie, a fost doborât un record de temperatură, cu 50,5°C la Silopi (...) pe 25 iulie”, a scris Ministerul turc al Mediului pe X.

Potrivit autorităţilor, care nu au precizat când au început recordurile meteorologice ale ţării, 132 de staţii meteorologice din întreaga ţară au înregistrat vineri temperaturi-record pentru luna iulie.

Oraşul Silopi este situat în provincia Sirnak, la mai puţin de 10 km de frontierele irakiană şi siriană. Precedentul record naţional, de 49,5°C, a fost măsurat în august 2023 în provincia Eşkişehir (vest).

Turcia, aflată în plin val de căldură, se confruntă cu incendii în mai multe regiuni. Unul dintre acestea, în provincia nordică Karabük, a forţat locuitorii mai multor sate să fugă.

Potrivit unui studiu citat într-un raport al ONU publicat la începutul lunii iulie, 88% din teritoriul Turciei este expus unui risc ridicat de deşertificare.

Grecia vecină se confruntă cu acelaşi val de căldură şi a fost, de asemenea, afectată de numeroase incendii.

Galerie foto


Vizualizări: 1,940

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: