Termen prelungit pentru producătorii de lapte

Cererile aferente schemei de ajutor de adaptare excepţională destinată producătorilor de lapte se pot depune la Centrul Judeţean APIA Gorj până la data de 7 iulie, inclusiv. Până în prezent, 13 fermieri gorjeni au depus cereri, aferente unui număr de 59 vaci de lapte, pentru o cantitate de 113.276 litri lapte.

Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:  deţin un efectiv de vaci de lapte de minim 3 şi maxim 9 capete, pe beneficiar, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data depunerii cererii;  au livrat/vândut direct minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 - 31 martie 2016; deţin Registrul Individual al Exploataţiei cu cod ANSVSA;  produc şi livrează/vând direct lapte la data  depunerii cererii.

Producătorii de lapte care deţin un efectiv de vaci de lapte mai mic de trei capete sau mai mare de nouă capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri, anunţă APIA Gorj.

Suma alocata pentru acest tip de ajutor excepţional este de circa 5,5 milioane de euro, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Plăţile pentru ajutoarele de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor se efectuează după centralizarea şi aprobarea cererilor de plată. (A.A.)

Vizualizări: 2,848

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: